Prima generaţie de absolvenţi ai Şcolii Profesionale Clejani au obţinut diplomele de certificare profesională

photo-collage.jpgSăptămâna trecută, a avut loc un eveniment important pentru Şcoală Profesională Clejani: prima generaţie de absolvenţi ai şcolii profesionale au obţinut diplomele de certificare pentru profilurile chelner-ospătar şi mecanică agricolă.
Pentru absolvenţii profilului chelner ospătar, examenul de certificare a avut loc la Liceul Teoretic ” Ion Barbu”, elevii de la profilul mecanică agricolă au susţinut examenul la Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” din Roșiorii de Vede.
Este de remarcat faptul că toţi elevii au reuşit să trecă cu bine de acest examen, gradul de promovabilitate fiind de 100%..

Mariana Constantin” Este prima generaţie de absolvenţi ai şcolii noastre profesionale şi vreau să-i felicit pe toţi elevii că au obţinut diplomele de certificare pentru meseriile pe care vor să le practice. Având aceste diplome de certificare – nivelul 3, sperăm că toţi absolvenţii noştri să îşi găsească cât mai repede un loc de muncă. Acesta este scopul nostru comun, atât al cadrelor didactice, cât şi al elevilor”, ne-a declarată Mariana Constantin, directorul Şcolii Profesionale nr. 1 Clejani.
Unitatea şcolară şi-a început activitatea în anul 2016, cu un singur profil, mecanică, aceasta şi-a extins ulterior activitatea didactică.
Începând cu acest an şcolar, Şcoala Profesională Clejani va deveni Liceu Tehnologic:
Florin Nidelea” Liceul Tehnologic Clejani va avea trei specializări: turism şi alimentaţie (calificarea profesională – tehnician în gastronomie), mecanică (calificarea profesională – tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii) şi electromecanică (calificare profesională – tehnician electromecanic).
Sunt foarte fericit că sunt numeroşi absolvenţi de clasa a VIII- a care îşi depun dosarele pentru liceul nostru, cu siguranţă vom avea toate clasele complete. Vreau să le mulţumesc cadrelor didactice, copiilor, părinţilor şi tuturor celor implicaţi pentru dezvoltarea procesului de învăţământ din comuna noastră. Cu o remarcă specială pentru domnul prefect, Ion Ghimpeţeanu şi conducerea Inspectoratului Şcolar Giurgiu. De asemenea, mulţumesc conducerilor celor două licee, ” Ion Barbu” şi ” Anghel Saligny” , pentru tot suportul acordat în organizarea acestor examene „, ne-a spus Florin Nidelea, primarul comunei Clejani.


Publicat  :  iulie 16, 2025

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare