Faptul că 10.000 de giurgiuveni riscă să rămână în frig, chiar de mâine, este inacceptabil şi nu trebuia să se ajungă aici! Primăria Giurgiu are nevoie de sprijin şi, ca şi până acum, voi face TOT ceea ce depinde de mine, în calitate de deputat PSD, ca giurgiuvenii să fie ajutaţi. Voi avea discuţii cu cei în măsură să vină cu soluţii clare şi sper că acestea vor fi găsite şi aplicate în timp util! Vă voi comunica deciziile luate, la momentul respectiv.
Nu cred că va mai conta pentru nimeni, mâine, dacă vor fi reci caloriferele în peste 3.000 de case, cine se face vinovat de această situaţie gravă. Corect.
Totuşi, consider că oamenii trebuie să cunoască sau să îşi amintească adevărul, mai ales că văd cum unii parlamentari liberali, în frunte cu liderul PNL Giurgiu, se cam spală pe mâini şi arată cu degetul către alţii. Îi întreb: de 2 ani, ce au făcut concret ca să NU se ajungă aici? Au avut toată puterea.
Se scuză, invocând preţurile mari la energie şi gaze. Dar au uitat faptul că partidul pe care îl reprezintă a girat, ca să nu zic impus, o liberalizare haotică a pieţelor de energie şi gaze, cu efectele dezastruoase reflectate în preţurile uriaşe? Noi NU!
Repet, consider că tot ceea ce au reușit artizanii liberalizării total nepregătite a fost să ducă România în cea mai mare criză energetică de după 1989!
Ei poartă răspunderea uriașă a exploziei facturilor în plină iarnă. Ei sunt cei vinovați de producerea unor situații aberante, deoarece au oferit unor companii posibilitatea de specula în voie, la prețuri care converg întotdeauna spre valoarea maximă a pieței. Adică exact invers decât au promis românilor!
PSD este la Guvernare doar de 3 luni, timp în care am luat mai multe măsuri bune pentru români, pentru giurgiuveni, decât au fost luate în ultimii 2 ani. Cei care aruncă acum pisica moartă în curtea altora au avut pâinea şi cuţitul şi este evident că municipiului Giurgiu i-au aruncat doar firimituri. Asta, deşi au promis că, dacă oamenii îi aleg pe ei şi la Primărie şi la Consiliul Judeţean, o să curgă lapte şi miere. Este evident că n-a fost aşa.
De când PSD a intrat la Guvernare, ştiu că solicitările administraţiei locale legate de termoficare au fost soluţionate şi sunt convins că şi acum situaţia se va rezolva. Cel puţin pe termen scurt. Pe termen lung, rămân valabile toate propunerile noastre, mai ales reglementarea prețurilor la energie și gaze, de la 1 aprilie 2022. Este unica măsură ce garantează românilor și companiilor locale șansa de a trăi fără povara unor facturi energetice prohibitive!
Închei şi vă dau asigurări că sunt alături de giurgiuveni, de Primăria Giurgiu şi de primarul Adrian Anghelescu!
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Sunt alături de giurgiuveni, de Primăria Giurgiu şi de primarul Adrian Anghelescu!
Publicat
: februarie 7, 2022

Citește și …
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLAREA BANILOR
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLAREA BANILOR
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
Exerciții de evacuare în școlile din Săbăreni și Cosoba
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
Exclusiv: Ciprian Alexandru este noul subprefect al județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Exclusiv: Ciprian Alexandru este noul subprefect al județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: Ciprian Alexandru, subprefect Giurgiu, USR GiurgiuÎn ședința de guvern de joi, 14 mai 2026, a fost adoptată hotărârea prin care liderul USR Giurgiu, Ciprian Alexandru, a fost numit în funcția de subprefect al județului. Postul era vacant din data de 30 aprilie, în urma demisiei de onoare a lui Dragoș Udvuleanu, decizie luată pe fondul ieșirii partidului din coaliția de […]
Read More-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Ilie Bolojan, „premierul boţilor”, a împins România, cu viteză, spre sărăcie, dezindustrializare, faliment şi este responsabil de o DISTRUGERE economică, mascată în statistici și conferințe sterile!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD Giurgiu -
-









Post your comments