Ministrul Sănătății: Suntem pe trend ascendent. Vrem prelungirea stării de alertă!

nelu_tataru_50630400

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat marți, la Palatul Victoria, că solicită prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând cu 15 octombrie 2020.
Suntem pe trend ascendent, a spus ministrul Sănătății, marți seară, într-o conferință de presă.

”S-a făcut evaluarea fiecărui indice prezentat la nivelul fiecărui județ(…). Datele precizate de către Evidența Populației, în fiecare localitate, referitoare la domiciliu, sunt cele care sunt luate în calcul pentru a calcula acel indice cumulat al cazurilor noi în ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori”, a spus ministrul Sănătății.

La nivel european se prevede un trend ascendent și la nivel de România avem același trend, a menționat ministrul Nelu Tătaru.

S-a luat decizia de propunere a prelungirii stării de alertă cu încă 30 de zile, începând cu 15 octombrie 2020. De asemenea, s-a aprobat lista ţărilor cu risc epidemiologic şi se păstrează aceleaşi reguli.

Acolo unde incidenţa infectărilor e sub 3 la mie, purtarea măştii va fi obligatorie în zonele aglomerate, inclusiv zonele pietonale şi de aşteptare.

Când incidenţa depăşeşte 3 la mie purtarea măştii va fi obligatorie în toate spaţiile deschise, de la ieşire de acasă până la revenirea acasă.
Sursa: antena3.ro


Publicat  :  octombrie 13, 2020

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare