Instituţia Prefectului Giurgiu: Măsurile dispuse în urma controalelor de la balastiera din Moşteni, comuna Ulmi

COMUNICAT-DE-PRESAUrmare a apariției în mass-media a reportajului cu privire la exploatarea de agregate minerale în zona Bolintin Deal de către un operator economic, activitate prin care a fost afectată pânza freatica a cetățenilor din zonă, în data de 11.08.2022 a fost organizată o acțiune comună (I.P.J. Giurgiu – Serviciul de investigare a Criminalității Economice, Garda de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu, Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu).
Precizăm faptul că încă de la debutul perioadei în care a fost declarată secetă, Instituția Prefectului – județul Giurgiu monitorizează situația furnizării de apă potabilă la nivelul fiecărei comune din județ, prin faptul că primarilor li s-a solicitat ca în fiecare zi de luni a săptămânii să informeze oficial dacă întâmpină probleme în acest sens.
Referitor la situația din comuna Ulmi, subliniem că nu a fost primită nicio astfel de sesizare.
Vă prezentăm rezultatul acțiunii comune din data de 11.08.2022:
– I.P.J. Giurgiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – a procedat la ridicarea de documente in vederea verificării legalității activității economice desfășurate de către SC SOUTH LAND INVEST SRL;
– Garda de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu – a solicitat operatorului economic punerea la dispoziție a autorizației de mediu și a altor documente aferente, care vor fi analizate, iar în situația în care se vor constata neconformități, vor fi aplicate sancțiunile prevăzute de legislația de mediu în vigoare, în termenul legal.
– Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu a dispus încetarea activității societății menționate și va începe monitorizarea nivelului apei din fântânile cetățenilor.

Biroul de Presă al Instituției Prefectului – județul Giurgiu


Publicat  :  august 11, 2022

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare