Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților, din care fac parte, a adoptat astăzi amendamentul PNL în acest sens, pe care l-am inițiat, alături de colegii mei, Alexandru Andrei și Toma Petcu, parlamentari PNL Giurgiu. Am susținut acest amendament în cadrul dezbaterilor din comisie și mă bucur că a fost adoptat cu majoritate de voturi.
Doar USR și AUR au fost împotriva amendamentului care face dreptate pentru giurgiuveni.
Amendamentul urmează să fie dezbătut și în Comisia de Mediu și apoi de plenul Camerei Deputaților.
Așadar, am introdus și muncipiul Giurgiu pe lista localităților ai căror locuitori beneficiază reducerea vârstei de pensionare, ca urmare a faptului că au fost afectate de poluarea produsă de diferite activități economice.
În cazul muncipiului Giurgiu, este vorba de poluarea produsă de fostul combinat chimic Verachim, care producea epiclorhidrină și polua printr-un fum toxic de clor. În anii ‘80 s-au înregistrat cazuri în care concentrația de clor din atmosferă era de 20 de ori mai mare decât limita maximă admisă.
Gabriela Horga, deputat PNL de Giurgiu:Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în municipiul Giurgiu și pe o rază de opt kilometri în jurul localității vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani de zile!
Publicat
: mai 16, 2023
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Bolojan și-a „ redus deficitul” exact cum își face un datornic ordine înainte să vină executorul: ascunde facturile în sertar și se laudă că are casa curată!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuÎnainte să plece, premierul DEMIS încearcă să-și fabrice o ultimă poveste de succes. Ne spune că a redus deficitul și că lasă finanțele țării în ordine. Numai că, dincolo de propaganda cu procente atent alese, cifrele arată cu totul ALTCEVA! În primele șase luni ale anului, față de veniturile programate la construcția bugetară, lipsesc aproximativ […]
Read More








Post your comments