Cetățenii care muncesc trebuie încurajați, nu suprataxați.
De aceea, am depus în calitate de inițiator, împreună cu mai mulți colegi din PNL, o inițiativă legislativă privind eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul propune ca baza de calcul a impozitării să fie calculată la venitul efectiv realizat și nu la nivelul salariului minim brut pe economie.
Este o poziție pe care am susțin-o de fiecare dată: nu poți datora taxe la stat pentru venituri pe care nu le-ai realizat.
Partidul Naţional Liberal a reușit eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time in 2019 pentru că această supraimpozitare îi afectează în primul rând pe cei mai vulnerabili dintre români.
Apoi, PSD a impus reintroducerea ei.
Am depus și în 2022, după reintroducere, alături de colegii mei, un amendament pentru eliminarea suprataxării muncii part-time, care a fost respins atunci la doar 15 voturi.
Ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, s-a încăpățânat să introducă supraimpozitarea și efectele se văd. În mod previzibil, efectele negative produse de această măsură în trecut s-au repetat. Liderii PSD au susținut că măsura va aduce mai mulți bani la buget. În realitate, măsura a dus la pierderi de locuri de muncă, a încurajat munca la negru, a creat dificultăți economice pentru multe familii și cei care au fost afectați cel mai mult sunt chiar oamenii cu venituri mai mici.
Măsura trebuie corectată rapid! A trecut suficient timp de la intrarea în vigoare, astfel încât să constatăm că efectele sunt negative.
România are instituții care trebuie să combată munca la negru, nu suprataxările rezolvă problema! Dacă nu își fac treaba, trebuie luate măsuri. Este incorect să îi penalizăm pe oamenii care muncesc să plătească mai mult pentru că statul nu este capabil să combată munca la negru. Acest argument al PSD a fost de la început eronat.
Gabriela Horga – Deputat PNL de Giurgiu: SUPRAIMPOZITAREA CONTRACTELOR PART-TIME TREBUIE ELIMINATĂ!
Publicat
: februarie 14, 2023
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
Biblioteca Județeană „ I. A. Bassarabescu” : Zilele Europene ale Patrimoniului 2026 la Giurgiu: trei zile de cultură, lansări de carte, muzică și tradiții locale
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu”, Zilele Europene ale PatrimoniuluiMunicipiul Giurgiu îmbracă haine de sărbătoare în weekendul 18–20 septembrie 2026, cu ocazia celei de-a IV-a ediții a Zilelor Europene ale Patrimoniului. Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” cu sprijinul Consiliului Județean Giurgiu, avându-l ca președinte de onoare pe Octavian Ursulescu. Manifestările aduc în fața comunității o rețetă culturală completă: de la tradițiile […]
Read More







Post your comments