Marin Anton, liderul PNL Giurgiu, mărturiseşte de câte ori are ocazia că nu a fost ” uşă de biserică „. Nimeni nu l-a bănuit şi nu i-a cerut acest lucru.
Nu ştim dacă afirmaţiile liderului PNL reprezintă un simplu exerciţiu de ipocrizie, ori este căinţă sinceră.
Nu am auzit vreodată în toate declaraţiile sale publice cuvintele: regret, îmi pare rău, astfel pocăinţa târzie pare mai mult un cameleonism interesat.
Cătălin Corbea, primarul comunei Prundu, a dezvăluit în premieră modul în care i-ar fi ” fabricat ” Marin Anton lui Nicolae Florian dosarul de presupusă evaziune fiscală.
Nelu Simion, fost vicepreşedinte PDL, secretar general PNL şi fost director al Agenţiei de Control şi Încasare Giurgiu, divulgă acum modul în care negocia Marin Anton posturile în deconcentrate, în perioada în care se afla „la butoanele” guvernării:
” A fost o şedinţă în primăvara anului 2011, la restaurantului lui ” Pompi”, pe baltă. Urmau alegerile interne pentru conducerea PDL, cu moţiunile pentru Blaga şi Boc. În plină şedinţă, Marin Anton îmi spune că a negociat cu Lucian Iliescu să vină Mateescu pe postul meu de director la Agenţia de Control şi Încasare Giurgiu. În schimb, eu urma să fiu numit director la Direcţia de Transporturi din Consiliul Judeţean. Eu i-am spus că nu sunt interesat de acest schimb. În sprijinul meu au sărit senatorul Cezar Măgureanu şi Mihai Dobre, primarul de la Mihăileşti. Nu îmi mai amintesc exact cine, dar unul dintre ei a spus: ” Marine, de ce negociezi tu postul lui Nelu şi nu-l scoţi la negociere pe al tău de secretar de stat?” Discuţiile au fost închise atunci, dar Marin Anton a continuat încercările pentru schimbarea mea din funcţie.
După o perioadă, Anton a chemat un prieten de-al meu , care îmi era şi coleg de serviciu. I-a propus postul de şef la ACI.Negocierile au fost ample, colegul meu a refuzat ” reţetarul ” propus de către Marin Anton.
Atunci, Marine, vin şi eu şi întreb: Cine este făţarnicul şi Iuda dintre noi doi?”, este întrebarea ce încheie prima parte a dezvăluirilor lui Nelu Simion despre Marin Anton.
Dezvăluiri: Cum negocia Marin Anton posturile în deconcentrate: ” Marine, de ce negociezi tu postul lui Nelu şi nu-l scoţi la negociere pe al tău?”
Publicat
: aprilie 17, 2018
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLAREA BANILOR
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
IPJ GIURGIU: PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLAREA BANILOR
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
Exerciții de evacuare în școlile din Săbăreni și Cosoba
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Intervenții ale pompierilor din cadrul ISU Giurgiu în urma vântului puternic
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: interventii, ISU Giurgiu, pompieriÎn ultimele ore, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vlașca” al județului Giurgiu au intervenit pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic, care a creat situații de risc pentru cetățeni și bunuri. Ieri, pe strada Tineretului din municipiu, o creangă ruptă dintr-o salcie a căzut pe trotuar și peste branșamentul de gaze, îngreunând […]
Read More







Post your comments