Un copil de doar 2 ani din Giurgiu a fost otrăvit de părinţii divorţaţi!

copl-a3

Postul de televiziune Antena 3 a prezentat în urmă cu 2 zile un caz cutremurător, întâmplat în Giurgiu, unde un copil de doar doi ani ar fi fost otrăvit sistematic chiar de către unul dintre părinţi. Aceştia au divorţat şi acum îşi dispută custodia copilului:”Protecţia Copilului a descoperit încă din urmă cu şase luni că băiatul era intoxicat cu o substanţă folosită în tratamentul epilepticilor, dar a intervenit abia acum.

Pentru că ancheta bate pasul pe loc şi nu se ştie, oficial, care dintre părinţi a otrăvit copilul, acesta va rămâne în grija unui asistent maternal.

Timp de aproape un an, părinţii şi-au disputat în instanţă custodia copilului. În paralel, Protecţia Copilului a luat în evidenţă cazul, iar în ianuarie, în urma unor analize, asistenţii maternali au descoperit că băieţelul, plimbat când la mamă când la tată, este intoxicat cu acid valproic, o substanţă care se foloseşte în tratamentul epilepticilor.

Prin urmare, în lipsa unei decizii definitive de încredinţare a minorului, Direcţia a obţinut o ordonanţă preşedinţială pentru plasament de urgenţă, în luna mai.

Deşi se ştia clar că băiatul fusese otrăvit, autorităţile n-au luat nicio măsură. Abia după ce instanţa a decis să-l încredinţeze definitiv tatălui, după divorţ, Protecţia Copilului şi-a amintit că are o ordonanţă de plasament de urgenţă şi a hotărât să preia minorul. Rudele spun că episodul a fost traumatizant pentru cel mic.

Părinţii şi-au putut vedea copilul în prezenţa autorităţilor.

Poliţia trebuie să stabilească cine a otrăvit copilul. Ulterior, Protecţia Copilului va decide care va fi soarta lui. ”
Sursă:
http://www.antena3.ro/romania/copil-de-aproape-doi-ani-otravit-de-parintii-divortati-politia-si-protectia-copilului-ancheteaza-266307.html


Publicat  :  septembrie 12, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare