Bucureştenii au fost încântaţi de tradiţiile de la Clejani

Clejani (1)

În cadrul evenimentului „Pedalăm pe urmele istoriei la Clejani și Bulbucata”, 100 de pasionaţi de cicloturism au descoperit sâmbăta, 9 iulie, istoria şi frumuseţile din judeţului Giurgiu. Evenimentul a fost organizat de Outhentic Cycling România, împreună cu Asociația ROI și finanțat de OMV Petrom. Parteneri au fost: Asociația Adevărații Veloprieteni, primăriile comunelor Clejani, Bulbucata și Bucșani.

Sâmbăta, la ora 11, cicliştii au fost oaspeţii lui Florin Nidelea, primarul comunei Clejani. Muzica tradiţională, bucatele alese, pregătite de către elevii şi cadrele didactice de la şcoala generală, au arătat ospitalitatea locuitorilor din Clejani:
” Vreau să vă spun bun venit pe meleagurile comunei noastre, încărcate de istorie. Suntem oameni gospodari, conservatori, care transmitem tradiţiile de la o generaţie la alta. Trebuie să mulţumesc reprezentanţilor OMV Petrom. Impreună am înfiinţat şcoala profesională din comună. În Clejani, a funcţionat prima şcoală de arte şi meserii din România. Avem o obligaţie să ducem această tradiţie mai departe. Mulţumesc conducerii IJP Giurgiu şi Inspectoratului de Jandarmi, „, a declarat, vizibil emoţionat, primarul Florin Nidelea.

Oaspeţii s-au simţit extraordinar. Cadrele didactice de la Şcoala Generală din Clejani, împreună cu familiile elevilor, au pregătit bunătăţi pentru ciclişti. Aceştia au plecat cu greu de la Clejani. S-au lăsat prinşi în hore, au apreciat tradiţia locală, au trăit, pentru câteva ore, farmecul ” dragostei” de la Clejani.


Publicat  :  iulie 11, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare