Bacalaureat 2016: Trebuie să fim optimişti!

bac

40,06% este rata promovabilităţi elevilor giurgiuveni la examenul de bacalaureat din acest an, înainte de contestaţii. Deşi rămânem ultimul judeţ la nivel naţional, se constată o evoluţie faţă de anul trecut, când procentul de promovare a fost de 37,33%.

Cu siguranţă, procentele vor fi analizate atent de către conducerea Inspectoratului Şcolar. La o primă vedere, este foarte uşor de spus că nu s-a schimbat nimic, că rămânem în continuare judeţul cu cele mai slabe rezultate.
O analiză atentă, dovedeşte că unităţile şcolare de tradiţie, ” Maiorescu ” şi „Vianu”, au reuşit rezultate foarte bune şi în acest an. Liceul de la Hotarele, este iarăşi o surpriză plăcută. Există o zonă, a mediilor de 8-9 care face cinste elevilor giurgiuveni.
Din nefericire, nu s-a reuşit face nimic pentru reformarea liceelor tehnologice, unităţi de învăţământ care nu îşi mai găsesc utilitatea. A avut o iniţiativă de lăudat primarul Nicolae Barbu, de comasare a acestora, s-a lovit însă de o opoziţie aproape generală.
Până când nu se găseşte o cale de reformare a acestor unităţi de învăţământ, a căror funcţionare nu este justificată decât prin salarizarea unor cadre didactice, atunci când vom trage linie, Giurgiu va ocupa iarăşi ultimul loc la nivel naţional.


Publicat  :  iulie 13, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare