După mai bine de 3 ani de demersuri, în Ședința de Guvern din data de 9 noiembrie 2023, a fost aprobata preluarea în administrarea MAI pentru Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, a imobilului în care își desfășoară activitatea Poliția Municipiului Giurgiu și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Giurgiu, situat pe strada Mircea cel Bătrân, nr.36, din municipiul Giurgiu.
Imobilul respectiv a fost dat spre folosință, cu titlu gratuit, Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, la data de 29 aprilie 2015, în acesta desfasurandu-si activitatea structuri ale Poliției Municipale Giurgiu și ale Instituției Prefectului Județului Giurgiu.
În luna iulie 2020, I.P.J. Giurgiu a inițiat demersurile de preluare în administrarea Ministerului Afacerilor Interne a acestei clădiri, aflată în administrarea Ministerului Educaţiei și Cercetării- Academia de Studii Economice București.
Demersul este util pentru cele 2 instituții care își desfășoară activitatea în imobil, unele încăperi ale acestuia fiind în prezent într-o stare de degradare avansată, iar prin includerea acestuia în patrimoniul I.P.J.Giurgiu, se vor putea realiza investiții și reparații, astfel încât polițiștii să-și desfășoare activitatea în condiții optime, iar cetățenii județului Giurgiu să beneficieze de servicii de calitate.
Aneta Matei, secretar de stat MAI: În Ședința de Guvern din data de 9 noiembrie 2023, a fost aprobata preluarea în administrarea MAI pentru Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, a imobilului în care își desfășoară activitatea Poliția Municipiului Giurgiu și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Giurgiu
Publicat
: noiembrie 10, 2023
Related Articles
-
-
Aneta Matei, candidat PNL Giurgiu pentru Camera Deputaţilor: Am fost mereu alături de dumneavoastră, iar acum vă cer sprijinul pentru a deveni vocea comunității noastre în Parlament
-
Aneta Matei, candidat PNL Giurgiu pentru Camera Deputaţilor: Împreună cu echipa PNL, am avut bucuria de a fi ieri acasă, în mijlocul comunității din care provin, în comuna mea dragă, Florești-Stoenești.

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
Silviu Dumitrescu confirmă demisia din funcția de administrator public al județului Giurgiu: „Principala cauză pentru care am decis să pun o pauză activității mele în cadrul Consiliului Județean o reprezintă oboseala cronică acumulată într-un an intens profesional „
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Taxa specială de salubrizare din Giurgiu, menținută de instanță
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
Eleganța fără efort: soluții moderne pentru haine impecabile
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Silviu Dumitrescu confirmă demisia din funcția de administrator public al județului Giurgiu: „Principala cauză pentru care am decis să pun o pauză activității mele în cadrul Consiliului Județean o reprezintă oboseala cronică acumulată într-un an intens profesional „
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: demisie administrator public, giurgiu, silviu dumitrescuPe pagina personală de socializare, Silviu Dumitrescu confirmă demisia din funcția de administrator public al județului Giurgiu. Silviu Dumitrescu își motivează demisia printr-o stare accentuată de oboseală și prin dorința de a se implica în unele proiecte personale: ” Prin această postare vreau să clarific faptul că, într-adevăr, mi-am încheiat recent activitatea în cadrul instituției […]
Read More







Post your comments