Andronic, candidatul PMP la Giurgiu a avut o reacţie dură pe contul său de FB:
„Ministrul Justiţiei Raluca Prună greşeşte grav şi de neiertat atunci când se pronunţă public împotriva unei iniţiative LEGALE susţinute prin semnătura a peste 3000 000 români, care au cerut ca în Constituţia României să fie definită familia ca ” uniunea dintre un bărbat şi o femeie “ în deplină şi firească consonanţă cu realitatea biologică şi credinţă creştină.
În democraţie, regulă esenţială este că majoritatea decide! Altfel, ar fi dictatură!
Atitudinea tehnocraţilor conduşi de Dacian Cioloş va încuraja o campanie de tipul : Creştin ortodox contra restul României, făcându-ne să arătăm ca un popor intolerant. Vom vedea iar declaraţii anti-Soroş care conduce România, în locul unei dezbateri de idei! Nemaivorbind de faptul că şi relaţiile incestuoase pot fi legiferate pe aceeaşi logică!
Atitudinea ministrului Justitiei de negare a voinţei majorităţii poate fi considerata în egală măsură o sfidare, dar şi o expresie a dictaturii minorităţii. Vorbeşte de intoleranţă când ea înseşi o practică şi o exersează! Nu este admisibil ca un ministru al Justiţiei să ignore voinţa şi semnătura a milioane de concetăţeni, să nu ţină cont de realitate, de bun simt şi mai ales de credinţa semenilor săi.
Susţin familia, sunt creştin şi voi pleda ca în Constituţia României să se regăsească definiţia familiei asa cum o doreşte imensa majoritate a poporului român creştin, ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie.
În egală măsură susţin fără rezerve drepturile şi libertăţile oricăror minorităţi, inclusiv cele sexuale. E treaba fiecăruia ce face în intimitatea proprie. Faptul că în Constituţia Ţării se va regăsi definiţia familiei aşa cum este natural şi firesc, nu aduce nicio atingere, de niciun fel, vreuneia dintre libertăţile de care acum se bucură persoanele din comunităţile LGBT.
Cred că tărie de nezdruncinat aceste lucruri şi pentru orice om de bun simţ ar trebui să fie evident că viitorul unei familii, unei comunităţi, unei ţări este garantat de/şi prin copiii săi! Copii care biologic şi raţional vorbind NU SE POT CONCEPE decât DE UN BĂRBAT şi O FEMEIE. Iar familia astfel definită, inclusiv religios dar şi legal, este şi va rămâne chintesenţa civilizatiei umane!”
Andronic: „Intoleranţa ministrului Justiţiei atinge trei milioane de români, nu o minoritate!”
Publicat
: noiembrie 27, 2016
Related Articles
-
-
Începând cu 1 Mai, se deschide sezonul de Petreceri la Restaurantul ” La Bizet”
-
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: În calitate de europarlamentar, am promovat proiecte în interesul României, adoptarea acestora fiind posibilă datorită apartenenței PNL la grupul PPE, cel mai numeros din Parlamentul European!
Citește și …
-
-
-
Exclusiv: Ursul de la Ghimpaţi a fost văzut, astăzi, între Cucuruzu şi Chiriacu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
A ” înnebunit” lupul- Candidează să fie paznic la stâna de oi
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
-
Exclusiv: Ursul de la Ghimpaţi a fost văzut, astăzi, între Cucuruzu şi Chiriacu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
A ” înnebunit” lupul- Candidează să fie paznic la stâna de oi
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Exclusiv: Ursul de la Ghimpaţi a fost văzut, astăzi, între Cucuruzu şi Chiriacu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
-
Psihologia Jocurilor de Zaruri
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Exclusiv: Tentativă de viol la Seminarul Teologic ” Teoctist Patriarhul” din Giurgiu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Tags: giurgiu, Seminarul Teologic " Teoctist Patriarhul", tentativa violÎn urmă cu o săptămână, mama unui elev al Seminarului Teologic ” Teoctist Patriarhul ” a depus o sesizare în care reclama faptul că fiul său, care urmează cursurile seminarului şi este cazat în căminul unităţii şcolare, a fost victima unei tentative de viol din partea unui coleg de cameră. În urma cercetărilor, s-a reţinut […]
Read More
Post your comments