Viitorul Astrei nu sună deloc grozav. Apropiaţi ai lui Ioan Niculae susţin nu doar că acesta nu mai e interesat de echipă, ci şi că nici nu mai are de gând să o ajute să-şi continue existenţa, informează gsp.ro.
În plus, le-a transmis conducătorilor că în momentul în care echipa nu se va mai putea autofinanţa, o va desfiinţa. N-ar fi prima campioană din ultimul deceniu care ar avea această soartă. La fel au păţit Unirea Urziceni şi Oţelul, care au luat titlul în 2009, respectiv în 2011.
Chiar dacă a fost eliberat condiţionat de mai bine de două luni, patronul Astrei nu le-a făcut jucătorilor şi antrenorilor nici măcar o vizită şi nici n-a participat la vreun meci de pe teren propriu.
Cei de la echipă ar fi aflat că Niculae e în străinătate, unde urmează un tratament. Apropiaţi de-ai săi susţin că se află într-o stare deplorabilă din punct de vedere psihic, fiindcă a suportat extrem de greu regimul de detenţie. El a fost în închisoare între aprilie 2015 şi iulie 2016.
Se desfiinţează Astra Giurgiu?
Publicat
: septembrie 29, 2016
Related Articles
-
-
PRIMA REUNIUNE A PROIECTULUI DE TINERET ERASMUS+ ”DANCE ACTIVELY N’ CELEBRATE EUROPE – D.A.N.C.E.”, IMPLEMENTAT DE ASOCIAȚIA CULTURALĂ PENTRU COPII ȘI TINERET ”MILLENIUM ART”, GIURGIU
-
Imagini în exclusivitate: Atenţie, giurgiuveni! Un cetăţean norvegian a furat un autoturism din parcarea de la Kaufland

Citește și …
-
-
-
Ședință de lucru a Colegiului Prefectural Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
Ședință de lucru a Colegiului Prefectural Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Camera Deputaților a adoptat – ca for decizional – o nouă lege ce are ca scop întărirea siguranței rutiere
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Andrei Alexandru, deputat PNLPentru că, din păcate, România continuă să ocupe unul din primele locuri în Europa în ceea ce privește accidentele rutiere cu victime, siguranța rutieră este o prioritate a Parlamentului. Recent, Camera Deputaților a adoptat – ca for decizional – o nouă lege ce are ca scop întărirea siguranței rutiere, iar la scurt timp legea a […]
Read More
Post your comments