ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU

bb6ea132-8748-4a53-8d68-81f7027e7a39La data de 7 aprilie a.c., în intervalul orar 16.00-19.00, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Giurgiu, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu au desfășurat o acțiune, în municipiul Giurgiu, pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în zona trecerilor la nivel cu calea ferată și pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol. 6624c493-71b9-4daa-9840-c4acd04511d6
În urma desfășurării acțiunii, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.745 de lei, dintre care 40 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice. 4f757190-4df8-4b99-a04b-51cb4d86deed3
Polițiștii au verificat peste 260 de autovehicule și au legitimat aproximativ 300 de persoane.
A fost reținut un permis de conducere, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare.
Totodată, au fost constatate în flagrant delict două infracțiuni, astfel:
– la data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul S.J.P.T. Giurgiu, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona bazinului Dunărică, din municipiul Giurgiu, au depistat un bărbat, de 74 de ani, care ar fi pescuit în apa bazinului, fără să fi prins pește;
– la data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul S.J.P.T. Giurgiu, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona bazinului Dunărică, unde pescuitul este interzis pe toată perioada anului, au depistat un bărbat, de 47 de ani, care ar fi pescuit în apă bazinului, cu un obiect confecționat artizanal. Polițiștii au ridicat aproximativ 21 de pești, cu greutăți cuprinse între 4 și 7 kilograme, pe care l-au predat unei societăți comerciale.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit acte de cercetare penală.
Acțiunea a avut un caracter preventiv, urmărindu-se creșterea capacității de depistare și combatere a faptelor ilegale, descurajarea utilizării infrastructurii rutiere în scop infracțional și consolidarea climatului de siguranță publică.
Astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare, pentru protejarea comunității și aplicarea fermă a legii.


Publicat  :  aprilie 9, 2026

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare