Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: REALITATEA este că, dacă PSD nu ar fi fost la guvernare, măsurile sociale adoptate ieri pur și simplu NU ar fi existat

psd solidaritate

Cu cinism, premierul Bolojan a refuzat, iniţial, să includă banii necesari în buget iar alianţa PNL, USR şi AUR s-a opus amendamentelor PSD din Parlament.
Astfel, PSD a fost singurul partid care a dus lupta până la capăt pentru oamenii care chiar au nevoie de ajutor. Nu pentru cei care pot munci, dar nu vor, cum se insinuează în mod mincinos, ci pentru copiii săraci, copiii cu dizabilități și pensionarii care trăiesc de pe o zi pe alta.
Aici vorbim despre aproape 230.000 de familii cu copii și aproape 3 milioane de pensionari cu venituri mici.
Circa 3,5 miliarde de lei merg către:
– familii cu venituri mici
– copii cu dizabilități
– sprijin pentru educație
– pensionari care abia își duc traiul
Ajutoarele cresc, sprijinul crește, pentru că PSD a insistat.
Și, în timp ce aceste măsuri erau blocate, contestate și întârziate, unii făceau circ politic. Iar rezultatul? Pensionari care nu vor avea o masă decentă de Paște. Nu din cauza “sistemului” sau a “grelei moșteniri”. Ci din cauza celor care au ales să blocheze ajutorul. Adică AUR care a contestat la CCR Legea Bugetului de stat.
Asta e diferența dintre vorbe și fapte.
Iar când vine vorba de bani… aceeași nepăsare. În timp ce PSD propunea soluții concrete — inclusiv recuperarea arieratelor — aflăm că din evidențele ANAF dispar bunuri sechestrate, dispare responsabilitatea.
Și atunci întrebarea e simplă: Câți oameni mai trebuie să sufere ca să înțelegeți că politica nu e un joc?
Câtă ipocrizie mai poate fi tolerată, în timp ce românii vulnerabili plătesc prețul?
PSD a demonstrat că se poate. Restul au demonstrat doar că nu vor.


Publicat  :  aprilie 3, 2026

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare