Am participat astăzi, împreună cu președintele CJ Giurgiu, Toma Petcu, la o discuție cu ministra Mediului și Pădurilor, Diana Buzoianu.
Tema principală a discuției a fost găsirea unor soluții de finanțare pentru conservarea și dezvoltarea Parcului Național Comana. Acolo există deja probleme cu retenția apei și riscăm ca, în 10 ani, să nu mai găsim ecosistemul format natural pe parcursul a zeci de ani.
Deschiderea ministrei față de ideile și sugestiile noastre ne face să sperăm că vom găsi soluții chiar din fonduri europene.
Parcul Național Comana, o prioritate pentru președintele USR Giurgiu, Ciprian Alexandru
Publicat
: ianuarie 23, 2026

Citește și …
Biblioteca Județeană „ I. A. Bassarabescu” : Zilele Europene ale Patrimoniului 2026 la Giurgiu: trei zile de cultură, lansări de carte, muzică și tradiții locale
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu”, Zilele Europene ale PatrimoniuluiÎn perioada 18–20 septembrie 2026, municipiul Giurgiu devine gazda unei serii ample de manifestări culturale organizate cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului. Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „ I.A. Bassarabescu”, cu sprijinul Consiliului Județean Giurgiu. Programul din acest an aduce în fața publicului o agendă bogată, ce îmbină promovarea tradițiilor locale, lansările de carte […]
Read More









Post your comments