Vineri, 24 octombrie 2025, a fost o zi de mare sărbătoare și bucurie la Școala Gimnazială nr. 1 din Stănești, care a găzduit cea de-a doua ediție a „ Festivalului Toamnei”.
Inițiativa a aparținut Școlii Gimnaziale nr. 1 din Stănești și a beneficiat de sprijinul consistent al primăriei, reprezentată de primarul, Dănuț Mitrea.
De asemenea, festivalul s-a desfășurat în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu și Casa Corpului Didactic, subliniind astfel importanța păstrării tradițiilor locale.
Activitatea a fost coordonată cu multă energie, dăruire și profesionalism de către Marilena Cocean, directoarea școlii.
Într-o atmosferă plină de voie bună, școlarii și preșcolarii, părinții și cadrele didactice și-au dat mâna pentru a celebra roadele acestui anotimp bogat.
Vizitatorii au putut admira și degusta numeroase bunătăți locale, produse specifice toamnei, pregătite cu migală: produse de compoturi, murături, dulceaţă, prăjituri de casă, legume si fructe de sezon.
Nu au lipsit sarmalele si pastramă de oaie.
Primarul comunei Stănești, Dănuț Mitrea, a fost prezent la eveniment și a ținut să felicite comunitatea pentru implicare și spiritul de colaborare:
„ Mă bucur enorm să văd entuziasmul cu care elevii, părinții și profesorii participă la acest festival. ” Festivalul Toamnei” nu este doar un prilej de a ne arăta măiestria culinară și roadele muncii, ci și o excelentă modalitate de a întări legăturile comunitare și de a transmite copiilor noștri valoarea tradițiilor locale. Primăria va sprijini întotdeauna astfel de inițiative care aduc bucurie și duc mai departe tradi țiile și obicieiurile locale. Felicitări doamnei directoare Marilena Cocean și întregii echipe!” , a declarat Dănuț Mitrea, primarul comunei Stănești.
Toamna la Stănești: Festival cu tradiții și bunătăți locale
Publicat
: octombrie 24, 2025

Citește și …
-
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
-
Festivalul Toamnei la Școala Dărăști: Roade bogate, costume populare și mare bucurie în comunitate
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: comuna Adunaţii Copăceni, festivalul toamnei, primar Daniel Cezar RusuA fost zi de mare sărbătoare și belșug la Dărăști! Curtea școlii s-a umplut de culoare, de bunătăți și de voie bună cu ocazia Festivalului Toamnei, un eveniment care i-a strâns laolaltă pe mici și pe mari. Adevărații protagoniști au fost copiii. Îmbrăcați în frumoase costume populare, cei mici i-au bucurat pe cei prezenți cu […]
Read More







Post your comments