Instituția Prefectului: Peste 1100 bilete de tratament au fost repartizate Casei Județene de Pensii Giurgiu, până la această dată

sedinta prefectura Giurgiu

Informarea privind categoriile de beneficiari și criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear în anul 2025 a fost tema de dezbatere a ședinței de lucru a Comitetului județean consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice Giurgiu., care s-a desfășurat luni, 28 iulie la sediul Instituției Prefectului, Județul Giurgiu.
Ion GhimpeteanuÎn cadrul ședinței, condusă de prefectul Județului, Ion Ghimpețeanu, Directorul Executiv al Casei de Pensii Giurgiu, Cătălin Marian Dumitru a prezentat situația și criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear pentru anul 2025, prin sistemul organizat si administrat de Casa Națională de Pensii Publice.
Biletele de tratament, repartizate Casei Judetene de Pensii Giurgiu, pe stațiuni și serii, se alocă fiecarui beneficiar, centralizat, de către Casa Națională de Pensii Publice, pe baza criteriilor legale aprobate anual .
Astfel
a) Pot beneficia de tratament balnear, persoanele care indeplinesc aceste criterii legale https://www.cnpp.ro/criterii-acordare-bilete-de-tratament
b) Biletele de tratament balnear se acorda beneficiarilor prin aplicatia informatica SPA detinuta de CNPP, în ordinea de ierarhizare a punctajelor cererilor prin care se solicita bilete de tratament balnear, în limita locurilor repartizate pe serii, stațiuni și unități de cazare.
c) Punctajul fiecarei cereri rezulta din aplicarea criteriilor specifice, în functie de calitatea beneficiarului, dupa cum urmeaza:
daca a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani;
Pentru a putea puncta acest criteriu specific, respectiv “dacă solicitantul a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani”, în funcție de data prezentării în stațiune înscriși în biletul de tratament balnear, anul calendaristic se împarte în:
sezon – în perioada 15 mai -31 august a fiecărui an,
extrasezon – în celelalte perioade ale anului.
categoria de pensie a beneficiarului,
cuantumul total brut al drepturilor de pensie,
nivelul venitului brut lunar realizat, respectiv al venitului lunar asigurat sau al venitului lunar ales, care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale,
Cuantumul veniturilor realizate ( cuantumul total brut al drepturilor de pensie + drepturi bănesti prevazute de legi speciale + castig brut de natură salarială realizat + venit asigurat sau venit lunar ales pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale conform evidențelor casei teritoriale de pensii),
gradul de handicap al solicitantului (în cazul persoanelor cu handicap),
pentru soțul/soția asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii, care nu este asigurat/pensionar al sistemului public, conform prevederilor art.109 alin.(6) din Legea nr.360/2023 punctajul acordat este 0.
d) Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament
balnear, în functie de criteriile specifice, în limita repartiției, pe serii, stațiuni sau unități de cazare se realizeaza astfel:
Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecarei cereri;
Punctajul aferent fiecărei cereri este obținut prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte, raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă;
Dacă, în urma calculării punctajului în aplicatia SPA, mai multe cereri au același punctaj, ele se ordonează decrescător după punctajul primit conform numărului de bilete de care a beneficiat în ultimii 2 ani. Dacă după aceasta etapă, mai multe cereri au aceleași punctaj pentru criteriul 1, atunci ele se ordonează crescător după venit. Dacă și după parcurgerea acestor două etape se identifică cereri cu aceleași punctaj final, atunci persoanele se ordonează după numărul cererii, având prioritate cererea cu numărul cel mai mic.
În cazul cererilor depuse de soț și soție care doresc să meargă împreună la tratament balnear, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizării se stabilește ca medie a punctajelor individuale.
În cazul cererilor depuse de părinți și copii beneficiari de pensie de urmaș care doresc să meargă împreună la tratament balnear, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizarii se stabilește ca medie a punctajelor individuale;
În cazul cererilor depuse de două persoane care merg împreuna la tratament balnear, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizării se stabilește ca medie a punctajelor individuale;
În cazul cererii depuse de însoțitorul pensionarului de invaliditate gradul I sau însoțitorul persoanei cu handicap grav, care are dreptul la asistent personal, sau a optat pentru indemnizația lunară pentru însoțitor, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizării cererii este egal cu punctajul acordat pensionarului de invaliditate gradul I sau al persoanei cu handicap grav.
Biletele de tratament se acordă individual.
În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear, indiferent dacă este cu plata unei contribuții sau gratuit.
În cazul pensionarilor din cadrul sistemului public de pensii, contribuția individuală este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie.
În cazul salariaților, care au în luna anterioară celei în care se efectuează repartiția, venitul lunar mai mic sau egal cu câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2025, cuantumul contribuției este 50% din pretul biletului.
Cei al caror venit depaseste câstigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025, achită pretul integral al biletului, care este în jur de 2900 lei .
Numărul total al biletelor de tratament care se acordă gratuit nu poate depăși 15% din numărul biletelor contractate. Numărul total al biletelor acordate gratuit se împarte pe serii.
În situația neridicării biletului de tratament, repartizat potrivit actualelor criterii, pentru o serie, solicitantul mai poate obține un alt bilet de tratament doar din categoria celor nevalorificate pentru seria respectivă sau, după caz, la cerere, pentru o altă serie.
Până la aceasta data, la nivelul Casei Județene de Pensii Giurgiu, au fost depuse 1684 cereri pentru bilete de tratament balnear, majoritatea solicitărilor fiind pentru perioada de sezon: mai – septembrie 2025.
Pentru anul 2025, până în prezent, Casei Județene de Pensii Giurgiu, i s-au repartizat 1141 bilete de tratament (aferente celor 18 serii a 16 zile) în unitățile de tratament din proprietatea Casei Nationale de Pensii Publice- Sucursale ale Societatii de Tratament Balnear si Recuperare a Capacității de Muncă(TBRCM) și în unitățile de tratament balnear apartinând celorlalte societăți cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat contracte de prestări servicii de tratament balnear.
În primele 10 serii ale anului 2025, din totalul celor 859 bilete repartizate Casei Județene de Pensii Giurgiu pâna la această dată, au fost valorificate 719 bilete în stațiunile: Amara, Covasna, Olănești, Pucioasa, Sarata Monteoru, Herculane, Mangalia, Techirghiol, Vatra Dornei, Căciulata, Felix, Govora, Tușnad, Buziaș, Călimănești, Eforie Nord, Geoagiu, Sîngeorz, Saturn.
Situația biletelor de tratament pe serii este următoarea:
în seria I, cu începere 07 – 10 martie au fost repartizate 31 bilete și valorificate 22 bilete;
în seria a II-a, cu începere 23 – 25 martie au fost repartizate 20 bilete și valorificate 12 bilete;
în seria a III-a, cu începere 08 – 12 aprilie au fost repartizate 59 bilete și valorificate 20 bilete;
în seria a IV-a, cu începere 24 – 28 aprilie au fost repartizate 74 bilete și valorificate 40 bilete;
în seria a V-a, cu începere 10 – 14 mai au fost repartizate 117 bilete și valorificate 106 bilete;
în seria a VI-a, cu începere 26 – 30 mai au fost repartizate 103 bilete și valorificate 93 bilete;
în seria a VII-a, cu începere 11 – 14 iunie au fost repartizate 118 bilete și valorificate 104 bilete;
în seria a VIII-a, cu începere 27 – 30 iunie au fost repartizate 109 bilete și valorificate 105 bilete;
în seria a IX-a, cu începere 13 – 17 iulie au fost repartizate 109 bilete și valorificate 109 bilete;
în seria a X-a, cu începere 29 – 31 iulie au fost repartizate 119 bilete și valorificate 108 bilete;
Trebuie retinut că în procesul de valorificare a biletelor de tratament au prioritate unitățile de tratament din cadrul TBRCM.
Biletele de tratament balnear se repartizează/alocă în primul rând la complexele administrate de Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacitatii de Muncă “TBRCM”SA, la care Casa Națională de Pensii Publice este acționar unic.
În completare, după epuizarea acestora, se vor repartiza/ aloca bilete la celelalte unități de tratament balnear, cu care Casa Națională de Pensii Publice are încheiate contracte.
Până la aceasta dată, s-au încheiat contracte cu societățile prestatoare de servicii de tratament balnear care au în administrare unități de tratament din stațiunile;Felix, Herculane, Sovata, Sîngeorz .
La finalul ședintei , participanții au concluzionat faptul că în județul Giurgiu, oferta este mai mare decat solicitarea, din cauză că aceste bilete de tratament nu se valorifica în extrasezon. O altă cauză a nevalorificării biletelor de tratament prin Casa Județeană de Pensii este opțiunea pentru alte stațiuni decât cele curinse în oferta aplicabilă . Un astfel de exemplu este cererea mare de bilete la Băile Olănești sau Amara .Marian Dumitru
,, Nevalorificarea acestor bilete, este o pierdere pentru noi, deoarece scade numărul alocărilor în seriile viitoare,, , a explicat la finalul ședinței, Directorul Executiv al Casei de Pensii Giurgiu, Cătălin Marian Dumitru .


Publicat  :  iulie 28, 2025

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare