” De fiecare dată când treceam pragul școlii celei vechi din Adunații Copăceni și a celei din Dărăști Vlașca o făceam cu teama că în orice moment copiii noștri ar putea avea de suferit din cauza stării precare a acestora.
Pentru că energia copiilor este sursa mea de inspirație și putere, am canalizat această energie sprea realizarea unui obiectiv pentru care am luptat în ultimii 4 ani.
Și cum cu fiecare idee pe care o cultiv în mintea mea creez oportunități și îmi transform visurile în realitate, astăzi la Ministerul Dezvoltării, în prezența domnului ministru Adrian Veștea, am semnat proiectul de finanțare pentru construcția celor două școli din Adunații Copăceni și Dărăști Vlașca.
Acest lucru înseamnă ca deîndată vom începe întocmirea noului proiect tehnic, iar în maximum două luni va începe construcția celor două școli.
În ultimul timp toată energia mea a fost canalizată către acest proiect, din dorința mea declarată de a oferi copiilor comunei cadrul necesar pentru a învăța în cele mai bune condiții, comparabile cu cele din marile orașe.
Doresc să mulțumesc tuturor celor din Ministerul Dezvoltării care mi-au acordat suportul și tuturor celor care m-au sprijinit și au înțeles că un proiect nu se realizează bătând din palme.
P.S. Profit de această ocazie pentru a vă informa că următoarele proiecte supuse spre finanțare sunt grădinițele noi pe care le vom construi în Varlaam, Mogoșești și Dărăști Vlașca „
Cezar Daniel Rusu, primarul comunei Adunatii Copaceni: Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, în prezența domnului ministru Adrian Veștea, am semnat proiectul de finanțare pentru construcția celor două școli din Adunații Copăceni și Dărăști Vlașca
Publicat
: aprilie 3, 2024

Citește și …
-
-
-
Exclusiv: Lista cu bunurile oraşului Giurgiu aflate sub sechestru ANAF!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
Exclusiv: Lista cu bunurile oraşului Giurgiu aflate sub sechestru ANAF!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Exclusiv: Lista cu bunurile oraşului Giurgiu aflate sub sechestru ANAF!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
Din acest an, comuna Izvoarele are cea mai modernă grădiniţă din judeţ
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Comuna Izvoarele, giurgiu, gradinita cu program prelungit, gradinita moderna, primar Silviu cazacuPrintr-un proiect finanţat prin Asociaţia GAL Centrul pentru Dezvoltare Rurală Giurgiu, copiii de la Grădiniţa cu program prelungit din comuna Izvoarele vor beneficia de cele mai moderne condiţii de educaţie: ” Fără falsă modestie, nu există în judeţul Giurgiu nici la stat, nici la privat, o grădiniţă care să aibă dotările grădiniţei noastre”, ne spune […]
Read More
Post your comments