Noua lege a pensiilor, pe care am discutat-o în coaliția de guvernare, prevede recalcularea pensiilor de la 1 septembrie 2024, prin care o mulți pensionari vor beneficia de pensii mai mari. Nicio pensie nu va scădea.
Pensionarii nu trebuie să plătească prețul crizei economice! Au muncit întreaga viață și acum este legitim să le protejăm puterea de cumpărare.
De când este la guvernare (noiembrie 2019), PNL a majorat pensiile cu peste 40%. Valoarea punctului de pensie a crescut de la 1.265 lei în anul 2020 până la 1.785 lei cât este în prezent.
Pensiile bazate pe aceeași contribuție trebuie aibă aceeași valoare, este principiul pe care se va baza noua lege a pensiilor. În prezent, la aceeași contribuție există diferențe chiar și de câteva sute de lei la pensiile în plată.
La calcularea pensiilor, vor fi luate în calcul și veniturile care acum nu sunt în baza de calcul a pensiei, dar pentru care s-a plătit CAS, precum acordul global sau al treisprezecelea salariu.
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: Pensiile vor crește cu 13,8% de la 1 ianuarie 2024
Publicat
: noiembrie 1, 2023
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
-
-
-
-
Schimbare la Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
Schimbare la Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
Schimbare la Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Impozite mărite pentru investiții suspecte in comuna Răsuceni
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: comuna Rasuceni, judetul Giurgiu, primar Costel SpalatuComuna Răsuceni este cea mai săracă localitate din județul Giurgiu. Oamenii de aici nu au sistem de alimentare cu apă potabilă, nu au canalizare și nu au străzile asfaltate. Rata infracționalității este destul de mare. Banii adunați cu greu de la oamenii săraci din comună sunt risipiți cu generozitate de către primarul Costel Spălatu. În […]
Read More








Post your comments