Unirea Principatelor este unul din momentele din istoria noastră care ne demonstrează ce pot realiza românii atunci când acționează în mod unitar, iar clasa politică ține cont de aspirațiile poporului.
Să ne amintim că politicienii de orientare liberală din Țara Românească, precum Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti, au mobilizat populația din București și țăranii din împrejurimi. În acest fel, au pus o presiune suplimentară pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești, după ce acesta fusese ales și domnitor al Moldovei. Așa s-au unit Moldova și Țara Românească și s-au născut Principatele Unite.
Astăzi este esențial să asimilăm lecția înaintașilor noștri. Ei au ales să își clădească viitorul pe baza principiilor și valorilor europene, fapt demonstrat de reformele înfăptuite după Unirea Principatelor: reforma electorală, secularizarea averilor mânăstirești, reforma agrară sau reforma învățământului.
Partidul Național Liberal a rămas partidul care militează pentru modernizarea și dezvoltarea României, pentru consolidarea democrației și traseului european.
Gabriela Horga – Deputat PNL de Giurgiu
Gabriela Horga – Deputat PNL de Giurgiu : Să ne amintim că politicienii de orientare liberală din Țara Românească au fost artizanii Unirii Principatelor
Publicat
: ianuarie 24, 2023
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
-
-
-
-
-
-
Șezătoare de tradiții și obiceiuri la Stănești
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
DREPT LA REPLICĂ
Posted in: Cancan, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
ISU Giurgiu: Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, în localitatea Găiseni
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: accident auto, gaiseni, ISU GiurgiuÎn eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și ISU Dâmbovița cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, două SAJ și poliția. În sprijin, a fost solicitată și o unitate de terapie intensivă mobilă de la ISU București-Ilfov. Echipajele […]
Read More









Post your comments