În vederea unei corecte informări a publicului, referitor la articolul apărut în ediția online ale site-ului dvs. “Giurgiu pe surse” din 2 septembrie 2022 („Surse: Surpriză politică pregătită de către PSD la Mihăileşti ), ținând cont de prevederile legale, respectiv Art. 31, alin. 4, conform căruia, ”Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.”, din Constituția României republicată, PMP Giurgiu solicită publicarea următorului Drept la replică:
Apreciem că informațiile apărute sunt dezinformări, în egală măsură ne arată nouă, membrilor PMP, că munca depusă de PMP Giurgiu este una sănătoasă, că suntem pe drumul cel bun atâta timp cât începem să îi „deranjăm” pe ceilalți competitori politici din județul Giurgiu, care prin astfel de manipulări încearcă să ne destabilizeze, dar, cu respect îi informăm că nu vor reuși.
Domnul Ene Gheorghiță este membru PMP Giurgiu, Organizația Mihăilești și președintele acestei organizații.
Domnul Ene Gheorghiță NU a trecut la PSD, NU a purtat discuții în sensul informațiilor apărute în mediul online, drept pentru care considerăm că informațiile apărute sunt pure invenții.
Este adevărat că domnul Ene Gheorghiță a reușit datorită probității morale să aducă în organizația Mihăilești o serie de oameni de bună calitate, oameni de afaceri și persoane influiente, PMP Mihăileștii fiind una dintre cele mai bune organizații ale PMP Giurgiu.
Domnul Ene Gheorghiță ca obiectiv politic și-a propus să candideze pentru funcția de primar la alegerile din 2024 din postura de președinte al PMP Giurgiu, și cu ajutorul lui Dumnezeu și al cetățenilor din Mihăilești va câștiga această competiție electorală.
În concluzie, considerăm că atât titlul materialului de presă la adresa căruia solicităm publicarea dreptului la replică, cât și informațiile prezentate în cuprinsul acestuia sunt tendențioase, nedocumentate și de natură a induce în eroare cititorii. Vă stăm la dispoziție pentru orice informații pe acest subiect și vă rugăm, ori de câte ori situația o impune, să solicitați și punctul de vedere al PMP Giurgiu, potrivit regulilor/cutumelor deontologice.
Biroul de presă al PMP Giurgiu
Drept la replică – PMP Giurgiu
Publicat
: septembrie 5, 2022

Citește și …
-
-
Percheziții DNA în Giurgiu, București și Ilfov
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
PSD Giurgiu- Comunicat de presă
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0
-
-
-
Percheziții DNA în Giurgiu, București și Ilfov
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
Percheziții DNA în Giurgiu, București și Ilfov
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
IPJ GIURGIU: ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Președintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: Printr-un program finanțat din fonduri UE, cinci comune din județul Giurgiu au fost cadastrate integral: Bucșani, Băneasa, Ghimpați, Frătești, Prundu
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: cadastru comune Giurgiu, europarlamentar Dan Motreanu, presedinte PNL GiurgiuCetățenii României beneficiază de cadastru gratuit printr-un program finanțat din fonduri UE. Fără cadastru, un proprietar nu poate construi și nu poate vinde terenuri. În județul Giurgiu, cinci comune au fost cadastrate integral: Bucșani, Băneasa, Ghimpați, Frătești, Prundu. În restul de 49 de localități ale județului se desfășoară lucrări de înregistrare a imobilelor. La nivel […]
Read More
Post your comments