Începând de astăzi, 15 iunie, timp de trei zile, până vineri, 17 iunie inclusiv, Primăria municipiului Giurgiu desfășoară activități de pulverizare aeriană în vederea combaterii insectelor dăunătoare, iar pentru sporirea eficienței substanțelor, în paralel, sunt efectuate și acțiuni de dezinsecție terestră, astfel:
– 15 iunie 2022 – Dezinsecția zonelor verzi cu insecticidul Amplat prin sistemul de împrăștiere soluție lichidă prevăzut cu tun de pulverizare, respectiv: străzile Banat, Dan Lucan, Marin Gelea, str. Gorneni, Uzunu, Baciu, Șelari, Plugari, Cantemir, str. Mărăști, Mărășești, N. Iorga, Ștefan cel Mare, Gheorghe Doja, Libertății, Ialomicioarei, Cireșului, Nucului, Drumul Plopilor, parcurile Tineretului , Alei și parcul Colorat (zona Sanitas);
– 16 iunie 2022- Dezinsecția zonelor verzi cu insecticidul Amplat prin sistemul de împrăștiere soluție lichidă prevăzut cu tun de pulverizare, respectiv: străzile Dunării, Episcopiei, D. Barbilian, Tabiei, P. Ghelmez, T. Vladimirescu, Sirenei, M. Foch, Parcului, General Berthelot, parcurile Tineretului, Alei și Parcul Colorat (zona Sanitas);
– 17 iunie 2022 – Dezinsecția zonelor verzi cu insecticidul Amplat prin pulverizare soluție cu atomizoare TIP Cifarelli, după cu urmează: parcurile Alei, Elevilor, Regina Maria + Turn, Catedrală, Mihai Viteazul, Clopotari, Tineretului, CF Tineretului Nord, Tipografie,Telefoane;
– 17 iunie 2022 – Dezinsecția zonelor verzi cu insecticidul Amplat prin sistemul de împrăștiere soluție lichidă prevăzut cu tun de pulverizare, astfel: strada Aleea Plantelor, parc Tineretului, strada Mihai Viteazul , strada 1 Decembrie 1918, strada Tineretului, șoseaua București (Kaufland – Romarta) – strada Mircea cel Bătrân (Romarta – Alei), strada Negru-Vodă (Parc Mihai Viteazul – intersecție Daciei), parcul Alei, parcul Colorat (zona Sanitas).
Pentru pulverizarea aeriană sunt folosite biocidele:
AMPLAT(substanță activă CYPERMETHRIN 93 %, TETRAMETRIN 92% și PIPERONIL BUTOXIDE 90%);
VECTOBAC WG (larvicid biologic selectiv care acţionează prin ingestie pentru combaterea larvelor de ţânţari într-o varietate de habitate), substanță activă BACILLUS THURINGIENSIS ISRAELENSIS 37.4 %
Avionul folosit pentru această activitate este dotat cu echipament ULV (Ultra Low Volum). Acest echipament pulverizează soluția de lucru sub forma de ceață ușoară, formată din particule foarte fine, având diametrul între 5 – 50 microni (μm).
Astfel, ”norul” de soluție se păstrează în suspensie mai mult timp și ținând cont de faptul că eficiența maximă a acestei activități se datorează interacțiunii (contactului) insectă-biocid, iar aceste insecte își fac apariția preponderent între primele ore ale dimineții, acesta este motivul principal al alegerii acestui interval orar.
În ceea ce privește precipitațiile din ziua precedentă, nu au afectat deloc activitatea deoarece de la ultimile picături de ploaie și până la declanșarea pulverizării a trecut timp suficient evaporării apei de pe vegetație.
Mai mult decât atât, biocidul VECTOBAC WG, se depune ca o peliculă deasupra luciului de apă și acționează prin ingestie, aplicarea acestuia fiind indicată în stadiile larvare care se hranesc activ.
Insecticidul poate fi aplicat pe orice suprafață de apă unde țânțarii se înmulțesc sau este cunoscută ca fiind un habitat pentru larvele de țânțari, iar aceasta nu afectează populația de peşti şi alte vietăţi acvatice sau plantele.
Primăria Giurgiu: Dezinsecția aeriană este efectuată în paralel cu pulverizarea terestră
Publicat
: iunie 15, 2022
Citește și …
-
-
-
Exclusiv: Lista candidaţilor PSD Giurgiu pentru funcţia de consilieri judeţeni
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Exclusiv: Lista candidaţilor PSD Giurgiu pentru funcţia de consilieri judeţeni
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0 -
Doi tineri din TSD şi TNL Mihăileşti se acuză reciproc de violenţă fizică
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
Începând cu 1 Mai, se deschide sezonul de Petreceri la Restaurantul ” La Bizet”
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
Recomandările ANPC pentru perioada 1Mai – Sărbătorile de Paști
Posted in: Actualitate, Administratie, Social, Top Comments: 0
-
Mesajul deputatului PNL de Giurgiu, Alina Meclea, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Alina Meclea, PNl GiurgiuBucuria Învierii Domnului să ne dea puterea de a iubi și de a ierta, speranța și credința că Binele și Frumosul sunt esența fiecăruia dintre noi! Paște fericit!
Read More
Post your comments