Este absolut halucinant modul în care acționează coaliția de guvernare PSD-PNL în ceea ce privește majorarea sau tăierile salariilor. Toate aceste „operațiuni” care șochează o țară întreagă, sunt decise pe genunchi în interesul unor camarile și fără dialog social. Adică, pe de o parte majorezi salariile bugetarilor de lux, așa cum le spun românii, și anume celor din ministere, din conducerile unor agenții sau departamente guvernamentale și, pe de altă parte, anulezi facilitățile unor categorii foarte importante. Deci câștigă cei din aparatul de stat, pierd imens angajații din agricultură, cercetare, industrie alimentară si IT.
În același timp primesc o palmă usturătoare și cei din patronate și cei din mediul antreprenorial românesc care nu vor reuși, sub nici o formă, să își echilibreze salariile propriilor angajați cu acelora ale bugetarilor de lux.
Acest dezechilibru creat în mod intenționat de către coaliția PSD-PNL va genera alte valuri de nemulțumiri sociale și va provoca alte acțiuni de stradă, proteste ale sindicatelor și acțiuni în justiție.
Alianța Pentru Patrie atenționează, în mod public, coaliția PSD- PNL, că, începând din acest moment, vom protesta și noi în stradă alături de toate categoriile sociale umilite în urma acestor decizii iresponsabile.
Codrin Stefănescu – Secretar General Alianța Pentru Patrie: Este absolut halucinant modul în care acționează coaliția de guvernare PSD-PNL în ceea ce privește majorarea sau tăierile salariilor!
Publicat
: iunie 2, 2022

Citește și …
-
-
-
-
-
-
Silviu Dumitrescu confirmă demisia din funcția de administrator public al județului Giurgiu: „Principala cauză pentru care am decis să pun o pauză activității mele în cadrul Consiliului Județean o reprezintă oboseala cronică acumulată într-un an intens profesional „
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
-
Eleganța fără efort: soluții moderne pentru haine impecabile
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: Ca în fiecare an, Moș Crăciun a adus bucurie copiilor din grădinițele și școlile comunei noastre!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: cadouri craciun, Daniel Cezar Rusu, primar Adunatii Copaceni, TSVZâmbete, emoții, ochi strălucitori – toate au umplut sufletele de sărbătoare. Iar magia continuă… Marți, la Primărie, vă așteptăm cu drag pe toți cei care doriți să ascultați colindele curate ale copiilor și să trăim împreună emoția sărbătorilor de iarnă. Să ne revedem cu zâmbete, cu inimile deschise și cu dor de tradiție, ca o […]
Read More








Post your comments