În contexul conflictului armat din Ucraina, la nivelul judeţului Giurgiu au fost stabilite locaţiile temporare de cazare pentru cetăţenii străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, care provin din această zonă de conflict şi intră în România.
Printre acestea se numără şi Sala Polivalentă „Chauncey Hardy” din municipiul Giurgiu, care a fost operaţionalizată în cursul zilei de astăzi, prin demersurile efectuate de către Instituţia Prefectului – judeţul Giurgiu dispunând de toate utilităţile necesare, de mobilier corespunzător, dar şi de dotări cu obiecte electrice şi electrocasnice pentru ca refugiaţii ucrainieni care ar putea fi direcţionaţi către judeţul Giurgiu să poată locui aici, în condiţii optime, atâta timp cât este nevoie.
De asemenea, refugiaţii vor avea acces rapid și stabil la serviciul de internet pentru a putea lua legătura cu membrii familiilor.
În perioada imediat următoare, încă 50 de locuri vor deveni operaţionale în cadrul aceleeaşi locaţii.
Menţionăm că echipamentele au fost donate de către compania eMAG, căreia reprezentanţii Instituţiei Prefectului – judeţul Giurgiu îi adresează pe această cale mulţumiri pentru implicare şi pentru generozitate.
Instituţia Prefectului: 100 de locuri de cazare pentru refugiaţii din Ucraina, amenajate la Sala Polivalentă „Chauncey Hardy” din municipiul Giurgiu
Publicat
: martie 7, 2022

Citește și …
-
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Parcul „Steaua Dunării” urmează să devină parcul ” Lucian Iliescu”
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
DREPT LA REPLICĂ
Posted in: Cancan, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Președintele USR, Dominic Fritz: „ Este o minciună mare că această criză politică ar fi declanșată în favoarea românilor. Această criză este declanșată de PSD strict în interesul propriu”
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Dominic Fritz, USRUSR acuză PSD că a declanșat deliberat actuala criză politică din motive strict legate de interese proprii și avertizează asupra riscurilor majore pentru stabilitatea guvernării și pentru accesarea fondurilor europene esențiale. În urma întâlnirii cu președinții de filiale, membrii Biroului Național și miniștrii USR, președintele partidului, Dominic Fritz, a criticat dur comportamentul PSD, pe care […]
Read More









Post your comments