Consilierii locali s-au întrunit, luni, 15 februarie, în ședință extraordinară pentru aprobarea a trei proiecte de hotărâre care nu mai suportau amânare. Unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi prevede aprobarea trecerii din domeniul public al municipiului în domeniul public al județului Giurgiu a unor suprafețe de teren. Acestea sunt necesare pentru includerea în proiectele pe care Consiliul Județean le are în pregătire pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile în domeniul sănătății. Este vorba despre două suprafețe de teren situate adiacent Vama Nouă.
” Proiectele pe care intenționează a fi implementate vor fi: Spital Județean de Urgență Giurgiu, construcție nouă; Centru servicii paleative în regim de spitalizare continuă, sediu și bază tehnică, inclusiv dotare, Serviciu Județean de Ambulanță Giurgiu și Centru Județean de tratare cancer și radioterapie Giurgiu”, extras din proiectul de hotărâre.
” Suntem ultima Primărie care depune documentația pentru un asemenea proiect. Altele au depus în perioada 2016-2020. Mi-aș dori foarte mult ca acest proiect să aibă rezultatul pe care mi-l doresc pentru cetățenii acestui oraș”, a subliniat primarul Adrian Anghelescu.
Proiectul de hotărâre a trecut de voturile consilierilor în unanimitate.
Consilierii locali au aprobat atribuirea terenului pentru construirea unui nou spital judeţean

Citește și …
-
-
-
-
-
-
Șezătoare de tradiții și obiceiuri la Stănești
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
DREPT LA REPLICĂ
Posted in: Cancan, Politica Comments: 0
-
-
-
-
-
INVESTIGAȚIE GPS: Cronica unei preluări planificate – Cum a „ ghicit” firma familiei Barbu licitațiile primăriei pentru terenurile din zona zero ale orașului
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: DELTA HOTELS S.R.L, fosta stomatologie Giurgiu, nicolae barbu, terenuri concesionate GiurgiuImagine generata cu AI Am scris în luna martie 2026 despre modul în care fostul primar Nicolae Barbu a reușit să cumpere de la Primăria Giurgiu, la un preț derizoriu, terenul fostei Baze Sportive Cetatea, teren pe care a fost construit hotelul Ambar. În investigația noastră jurnalistică de astăzi, vă vom dezvălui modul în care […]
Read More-
-
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, licitatie






Post your comments