Muzeul județean ”Teohari Antonescu”, în colaborare cu Centrul cultural ”Ion Vinea”, Biroul județean Giurgiu al Arhivelor Naționale și Episcopia Giurgiului au marcat aniversarea a 80 de ani de la inaugurarea Ateneului ”Nicolae Bălănescu” (20 octombrie 1940) printr-un eveniment care a avut loc marți, 20 octombrie 2020 în sala mare a instituției sărbătorite, cu respectarea regulilor impuse de situația sanitară.
Evenimentul a început printr-o slujbă religioasă, oficiată de un sobor de preoți condus de Preacucernicul părinte dr. Teodor Șerban, vicar episcopal, urmată de expunerea ”Scurt istoric al Ateneului giurgiuvean”, realizată de muzeograful Emil Păunescu.
Programul a continuat cu un concert festiv, susținut de Orchestra de suflători ”Valahia” a Centrului cultural ce administrează clădirea Ateneului (a cuprins piese mai puțin cunoscute de marele public, începând cu Marșul ”Carol” de Iosif Ivanovici).
Spectacolul s-a încheiat cu vernisajul expoziției de documente originale, intitulată ”80 de ani de la inaugurarea Ateneului ”Nicolae Bălănescu”, realizată de Muzeu și Arhive. Manifestarea încununează seria evenimentelor dedicate filantropului Nicolae Bălănescu, personalitate marcantă a vieții culturale a județului Vlașca, ctitor al clădirii Ateneului din Giurgiu.
Muzeul judeţean ” Teohari Antonescu ” – Manifestări dedicate aniversării a 80 de ani de la inaugurarea Ateneului” Nicolae Bălănescu”
Publicat
: octombrie 20, 2020

Citește și …
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Parcul „Steaua Dunării” urmează să devină parcul ” Lucian Iliescu”
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Parcul „Steaua Dunării” urmează să devină parcul ” Lucian Iliescu”
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE TRANSPORTURI GIURGIU
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Ministra USR Diana Buzoianu își dorește ca și generațiile viitoare să se poată bucura de pădurile României
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: Diana Buzoianu, mediu, USRDe aceea a luat aceste măsuri: – Pădurea Băneasa. Ministerul Mediului tocmai a câștigat în primă instanță procesul privind raportul corpului de control referitor la drumul din Pădurea Băneasa. Romsilva Ilfov a încercat să explice că problema drumului din Pădurea Băneasa a fost raportul corpului de control al Ministerului, nu contractul ilegal semnat de directorul […]
Read More-
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: licitatie, Zona Libera Giurgiu -









Post your comments