La nivel de judeţ Giurgiu sunt aproximativ 200 de mii de persoane cu drept de vot din care mai bine de 5% sunt de etnie romă. Astfel încât, înainte de fiecare proces electoral, atragerea voturilor cetăţenilor de etnie romă este unul dintre principale puncte strategice ale fiecărui partid.
În data de 13 octombrie a luat s-a înfiinţat Partidul Alianţa Democrată a Romilor, condusă de autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă. Deşi era considerat drept un apropiat al lui Traian Băsescu, „regele” a anunţat că a semnat un protocol cu UNPR-ul, ce prevede susţinerea la candidaturii lui Victor Ponta şi liste comune la alegerile din 2016.
În doar o săptămână, PADR a reuşit să-şi formeze organizaţie judeţeană, preşedinte desemnat fiind Viorel Stoica (Lelele). Pe lângă judeţul Giurgiu, Lelele coordonează activitatea din alte 6 judeţe: Teleorman, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Dâmboviţa şi Buzău.
În demersul său, Viorel Stoica a reuşit să atragă oameni de valoare, printre care şi doi colegi din presa: Ion Mandu, care îndeplineşte funcţia de secretar general şi Marius Bogdan Crăcea, coordonator al departamentului de relaţii internaţionale.
Scopul declarat al partidului este integrarea socială a romilor şi reprezentarea comunităţii atât la nivel local cât şi la nivel instituţional.
Romii au un nou partid!
Publicat
: octombrie 27, 2014

Citește și …
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a stabilit două condiții esențiale pentru susținerea viitorului Guvern: un program de guvernare care să includă măsuri concrete de relansare economică și de protejare a românilor cu venituri mici și medii și existența unei majorități guvernamentale clare, transparente și asumate
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Festivalul Toamnei la Școala Dărăști: Roade bogate, costume populare și mare bucurie în comunitate
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: comuna Adunaţii Copăceni, festivalul toamnei, primar Daniel Cezar RusuA fost zi de mare sărbătoare și belșug la Dărăști! Curtea școlii s-a umplut de culoare, de bunătăți și de voie bună cu ocazia Festivalului Toamnei, un eveniment care i-a strâns laolaltă pe mici și pe mari. Adevărații protagoniști au fost copiii. Îmbrăcați în frumoase costume populare, cei mici i-au bucurat pe cei prezenți cu […]
Read More







Post your comments