Joi, 28 septembrie, în ultima zi a manifestărilor dedicate ” Zilelor Muzeului Giurgiuvean „, a avut loc lansarea primei monografiei a patronului său spiritual, arheologul Teohari Antonescu, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naştere.
În cele patru capitole ale lucrării „O viaţă şi un destin – universitarul Teohari Antonescu”, autorul Dimitrie-Ovidiu Boldur, doctor în istorie, exeget în “studiul antichităţilor la Universitatea din Iaşi”, propune o primă poveste despre viaţa, familia şi activitatea ştiinţifică a cunoscutului arheolog născut la Giurgiu. Sunt evidenţiate deopotrivă familia şi etapele formării intelectuale, activitatea didactico-istorică şi publicistică a profesorului Teohari Antonescu, precum şi modul în care acesta a fost privit de posteritate.
În prefaţa lucrării, istoricul Emil Păunescu arata importanţă acestei apariţii editoriale, care prezintă viaţa şi destinul lui Teohari Antonescu:
” Dimitrie-Ovidiu Boldur îşi reafirmă capacitatea de a întocmi o lucrare temeinică şi originală, propunând cititorilor prima monografie consacrată lui Teohari Antonescu, care reprezintă o provocare pentru următoarea generaţie de istorici – aceea de a aprofunda şi îmbogăţi cunoştinţele despre o personalitate neglijată prea multă vreme, cu un rol bine definit în propăşirea culturii române moderne”.
La evenimentul de joi au participat şi trei deţinuţi de la penitenciarului de maximă siguranţă Giurgiu, urmărindu-se adaptarea acestora la mediul social.
” Zilele Muzeului Giurgiuvean „- Ultima zi
Publicat
: septembrie 28, 2017

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
La mulți ani, domnule Cătălin Corbea!
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, licitatieAdministratia Zonei Libere Giurgiu S.A. organizeaza licitatii publice, in conditiile prevazute de H.G. nr. 1669/2004 pentru: Inchirierea de terenuri; Inchirierea de birouri, platforme, constructii speciale, module, spatii in magazii si hale, disponibile la aceasta data. Data licitatiei: 16.07.2026 ora 11:00 Locul : sediul Administratia Zonei Libere Giurgiu S.A., din Giurgiu, sos. Portului nr.1-2. La licitatii pot […]
Read More








Post your comments