În toată ţara există o criză acută de cadre medicale, iar judeţul Giurgiu nu putea face excepţie.
Chiar dacă în ultima perioadă au fost scoase la concurs mai multe posturi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu este tot deficit de personal de specialitate.
Medicii ieşiţi de pe băncile facultăţilor aleg să lucreze în spitale mari din ţară, ori în clinici private, acolo unde dotarea este mult superioară unităţilor sanitare din oraşele mici şi unde pot avea şi salarii mai bune
” Atragerea de personal medical tânăr şi competent este o preocupare permanentă a noastră .
Este un avantaj faptul că suntem aproape de Bucureşti şi medicii pot face naveta, dar este şi un dezavantaj, în multe cazuri medicii aleg spitalele şi clinicile din capitală.În acelaşi timp, mulţi medici plecă în străinătate.
Pe secţia de radiologie am avut 6 medici rezidenţi, au mai rămas 2. Am reuşit să convingem un medic radiolog să vină la noi, urmează să-şi înceapă activitatea de la 1 ianuarie 2018.
Tot de la 1 ianuarie, un tânăr medic neurolog urmează să se prezinte la post. Vom avea pe secţia de neurologie 2 medici tineri.
În condiţiile în care numărul pacienţilor bolnavi de cancer sau diabet a crescut foarte mult în ultimii ani, secțiile de Oncologie și Boli de Nutriţie sunt printre cele mai afectate de lipsa medicilor.
Avem un singur medic oncolog şi un singur diabetolog.
Facem demersurile să aducem medici şi pentru aceste specializări „, ne-a declarat Mihaela Raţă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu.
Una dintre cele mai importante măsuri care au fost luate pentru venirea medicilor în Giurgiu este decontarea transportului acestora de către Consiliul judeţean Giurgiu.
Deficit de medici la Spitalul Județean de Urgență
Publicat
: iulie 25, 2017

Citește și …
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Pentru PSD, pachetul de relansare economică a României nu este negociabil!
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: deputat Marian Mina, masuri economice PSDAm propus măsuri clare de stimulare şi de relansare economică, încă din septembrie 2025. Aceasta este singura reformă autentică ce vizează o creștere a veniturilor la bugetul de stat. Şi NU prin majorări de taxe și impozite, ci prin încurajarea și dezvoltarea activităților economice! România a pierdut, astfel, 6 luni în care economia ar fi […]
Read More








Post your comments