Majoritatea primarilor PNL au devenit în ultima perioadă din ce în ce mai nemulţumiţi de relaţia pe care o au liderii organizaţiei judeţene a partidului.
Aceştia spun că sunt pur şi simplu ignoraţi de către cei din conducere, care sunt preocupaţi doar de împărţirea posturilor pentru apropiaţi.
De asemenea, primarii sunt revoltaţi şi de faptul că nu sunt consultaţi în legătură cu deciziile importante luate de către organizaţie, un grup restrâns de persoane luând decizii în numele tuturor.
” Am fost buni doar pentru alegeri, ca să-şi asigure ei funcţiile, acum au uitat complet de noi. Primarii nu suntem invitaţi la şedinţe, nimeni nu ne spune dacă vom avea proiecte finanţate în acest an, nimic. Cei din conducere nu fac altceva decât să-şi împartă funcţii şi să certe între ei. Este o situaţie care în perioada următoare o să ia amploare.”, sunt doar câteva dintre principalele nemulţumiri ale primarilor PNL Giurgiu.
Situaţia devine tot mai tensionată pe zi ce trece, câţiva primari mai ” vocali „, dar cu rezultate electorale foarte bune, fiind deja ameninţaţi că vor fi excluşi din partid.
Surse: Primarii PNL din judeţ sunt tot mai nemulţumiţi de liderii de la Giurgiu
Publicat
: februarie 13, 2021

Citește și …
-
-
Exclusiv: Ion Ghimpețeanu va fi noul prefect al judeţului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
Exclusiv: Dragoş Udvuleanu, viitorul subprefect al judeţului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri, Politica Comments: 0

4 provocări pe care le aduce cumpararea unei case noi
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
USR îl cheamă pe ministrul de Externe în Parlament.Cum am ajuns „nepoftiții de la Paris” după ce am fost „oaia neagră” de la Munchen?
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Hurezeanu, USRNu vrem să asistăm la auto-evacuarea României din politica europeană. Până când vom ști cine sunt iresponsabilii care ne-au adus aici și cum au făcut-o, avem nevoie să știm ce puncte de vedere, ce propuneri și soluții își asumă țara noastră în actualul context de securitate europeană. N-avem un președinte ales care să poată vorbi […]
Read More
Post your comments