Vasile Mustatea şi-a pregătit demisia!

analiza_must

Motto:
„Măritului domn…, iar eu… Întrucât este știut de toți cum că eu n-am câtuși de puțin cu ce să mă hrănesc sau să mă pot îmbrăca, de aceea rog milostivirea voastră și voința îmi poruncește ca să mă încredințez ocrotirii voastre și să mă supun. Ceea ce de altfel am și făcut. Anume în așa chip, ca să fiți datori să mă ajutați sau să mă întrețineți atât cu hrană, cât și cu haine cât timp voi putea să vă slujesc și să vă fiu de folos, potrivit condiției celor liberi.” — Formulele de la Tours

În doar doi ani, Vasile Mustățea a reuşit unica „performanţa” de a duce organizaţia PNL Giurgiu, de la prima pe ţara pe ultima poziţie. Alegerile europarlamentare au fost primul semnal de alarmă, alegerile de duminică au confirmat dezastrul.

Presa naţională a scris ieri despre o „trădare” a liderului PNL Giurgiu. Nu credem în această variantă, deoarece Vasile Mustățea nu mai avea ce trăda. Aceasta cu toate că ipoteza era credibilă, atât liderul PNL de la Călăraşi, Raducu Filipescu cât şi Mustățea au fost oamenii lui Daniel Chițoiu. Să nu uităm, că prin intermediul lui Filipescu şi Chițoiu, Vasile Mustățea l-a executat pe Lucian Iliescu. Acelaşi Chițoiu, care l-a şantajat şi ameninţat pe Marin Anton să renunţe la candidatură la preşedinţia PNL Giurgiu, deşi era câştigător sigur, chiar cu ajutorul unor „amici” ai lui Mustățea. Cu siguranţă, istoria PNL Giurgiu ar fi fost alta.

Citatul de la început nu este întâmplător. În acest moment, legăturile politice sunt la nivel feudal, seniori şi vasali. Aceasta presupune că seniorul să-i ofere vasalului protecţie şi mijloacele de câştigare a existente. În aceste condiţii poţi să ceri ceva în schimb. Nicolae Bădălău a înţeles asta, a cerut, după ce a oferit, Vasile Mustățea cere fără să ofere ceva în schimb.

Problema sa este de comportament, se manifestă ca un dictator, deşi nu conduce într-un asemenea sistem.

Liderul PSD, a venit cu bani către primarii, aici a fost cheia alegerilor de duminică, în schimb le-a cerut voturi. Mustățea nu a reuşit în doi ani să le ofere nimic, pentru a avea pretenţia să primescă voturi. Nu a fost în stare să emită nici promisiuni, chiar mai mult i-a ţinut pe primari ore în şir pe la uşa consiliului, iar primarii nu au uitat. A amânat, fără nici un motiv, votarea bugetului în primăvară, fapt care a blocat activitatea primăriilor.

„Vasile nu putea, cel mult, decât să fie vioara a doua, de ce dracu şi-a dorit să fie primadona nu înţeleg?’, spunea duminică un primar, cu multe voturi în spate.

În toate cele 7 comune unde PNL-ul mai are primari, PSD-ul a obţinut voturi mai multe. Este o confirmare ca liderul PNL nu mai controlează organizaţia.

În momentul în care a aflat rezultatele, duminică seara, Vasile Mustățea era căzut, nici nu mai putea vorbi. Obişnuit să aibă mereu un şef, Mustățea este coordonat în acest moment de către Noruţ Stănișteanu. Este singura persoană de care ascultă.

Aceasta după ce a ieşit de sub influenţa lui Toma Petcu, liderul PLR. Deşi multă lume nu crede că prietenia celor doi s-a încheiat, ci este doar o mascaradă bine regizată.

acl-colaj

Duminică seara, în sediul de campanie, membrii PDL erau mai mulţi decât cei PNL. La nivel de municipiu Giurgiu, PNL nu mai exista, după ce aproape toţi preşedinţii de cartier şi secţii de votare au trecut la PLR.

În atmosfera apăsătoare, cei care au muncit cu credinţa pentru aceasta campanie, Dumitru Gavrilă, Gheorghe Ştefan, Dumitru Beianu, copiii de la tineretul liberal, priveau înmărmuriţi cum din fostul imperiu a mai rămas doar cenuşa.

Deja sunt informaţii că lui Vasile Mustatea i s-a cerut demisia, iar acesta urmează să fie schimbat din funcţie în zilele următoare. Numele cel mai vehiculat pentru al înlocui: Lucian Iliescu.

Cristina Rotaru, Claudiu Cimpoeru


Publicat  :  noiembrie 4, 2014

Related Articles

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare