Peste 3 miliarde de euro vor fi disponibile României pentru investiții în spitale. Mai mult decât tot ce a investit până acum sectorul privat în domeniul sănătății. Toate acele spitalele, clinici, laboratoarele private pe care le vezi la tot pasul în orașele României.
Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății: «Pentru Alexandru Rafila și Adriana Pistol subiectul investițiilor în spitale este ca o piatră în pantofi. Îi jenează la mers, dar în general dânșii preferă să șadă.
În condițiile în care avem această oportunitate fabuloasă, în loc să avem raportări săptămânale profesioniste ale progresului, ministrul se trezește vorbind că se vor construi și dota 25 de spitale din PNRR. Secretarul de stat îl ia în balon „cum, mă, frate, care 25 de spitale se construiesc?”.»
E nevoie de investiții cu cap în spitalele din România.
Întrebările la care ar trebui să primim răspuns:
– Ce au făcut în mod foarte practic pentru implementarea PNRR și a spitalelor regionale?
– Care este progresul săptămânal, lunar, trimestrial, anual pe care îl au aceste proiecte?
– Care sunt oamenii din Ministerul Sănătății care se ocupă de aceste proiecte și termenele negociate cu echipele de proiect?
Peste 3 miliarde de euro vor fi disponibile României pentru investiții în spitale. Mai mult decât tot ce a investit până acum sectorul privat în toate spitalele, clinicile și laboratoarele private din România.
Investițiile private se văd. Oare investițiile statului se vor vedea?
USR: Spitalele regionale și spitalele construite și/sau extinse și modernizate din PNRR ar fi o gură de aer pentru milioane de români!
Publicat
: iulie 19, 2022
Related Articles

Citește și …
-
-
Pe cine susţin primarii giurgiuveni în turul doi al alegerilor prezidenţiale?!
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
Unii primari muncesc pentru cetățeni, alții pentru buzunarul propriu!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Unii primari muncesc pentru cetățeni, alții pentru buzunarul propriu!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
Finalizarea lucrărilor de asfaltare în comuna Băneasa
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
Pe cine susţin primarii giurgiuveni în turul doi al alegerilor prezidenţiale?!
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
Unii primari muncesc pentru cetățeni, alții pentru buzunarul propriu!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Președintele USR Giurgiu, Ciprian Alexandru, atrage atenția asupra unor posibile tentative de acces în secțiile de votare contrar prevederilor legale
Posted in: Actualitate, Politica Tags: alegeri presedinte, Ciprian Alexandru, presedinte USR GiurgiuAvând în vedere importanța majoră a alegerilor de mâine și informațiile pe care le-am primit, care sper să fie nefondate, menționez următoarele: Observatorii din secții trebuie să fie acreditați de către AEP și să nu aibă apartenență politică, conform articolului 2 din HAEP nr. 8 pentru anul 2025. Astfel, membrii partidelor nu au dreptul să […]
Read More
Post your comments