Restaurarea Mănăstirii Comana nu va fi gata în toamna acestui an, pentru că firmele Romconstruct și UTI au executat doar o jumătate din lucrare

comana  (1)

În luna decembrie 2010, Consiliul Judeţean Giurgiu, în parteneriat cu Mănăstirea Comana au reuşit să implementeze proiectul „Restaurarea şi valorificarea turistică durabilă a monumentului istoric Mănăstirea Fortificată Comana şi modernizarea infrastructurii conexe”.

Proiectul, în valoare de 2 milioane de euro, este executat cu bani europeni, în cadrul Programul Operațional Regional 2007-2013.
În 2011, Consiliul Județean Giurgiu a scos la licitație contractul pentru lucrările de restaurare și valorificare turistică a Mănăstirii Comana, pentru suma de aproximativ 21 milioane de lei. Asocierea Romconstruct-UTI Construction, firme controlate de fostul finanțator al FC Dinamo, Vasile Turcu, respectiv de Tiberiu Urdăreanu, a oferit un preț de aproximativ 9,9 milioane de lei, fără TVA, pentru lucrările de restaurare a Mănăstirii Comana și a câștigat licitația.

comana  (2)

Acestor două firme li s-a alăturat şi SC Euras SRL, o societate din Satu Mare, membră a UNRMI (Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice) din anul 1997 şi autorizată de către Ministerul Culturii şi Cultelor pentru execuţia lucrărilor de restaurare a monumentelor istorice. Firma a fost folosită doar pentru a câştiga licitaţia, deoarece era singura autorizată pentru lucrări la monumente istorice. Mănăstirea Comana este monument istoric de categoria A, considerată de interes naţional. După doar trei luni, SC Euras, s-a retras din proiect concesionând partea sa către Romconstruct SRL.

Termenul de finalizare a lucrărilor era 10 ianuarie 2014.Cu toate acestea, în prezent doar aproximativ 50% din lucrările prevăzute sunt realizate. Arhimandritul Mihail Muscariu acuza constructorul de întârzieri nejustificate, lucrările de restaurare fiind executate haotic şi cu mare întârziere: „În acest an lucrările de restaurare ar fi trebuit să fie încheiate. Dar, suntfinalizate doar în proporţie de 50%. Proiectantul da vina pe constructor, constructorul pe proiectant şi tot aşa.

comana  (3)

Firma Romconstruct lucrează doar cu zilieri din comună. Este foarte bine că foloseşte forţa de muncă locală, dar de unde să fie specializaţi aceşti oameni în lucrări de restaurare.În această vară, timp de trei luni nu a mai fost nimeni pe şantier. În nici un caz, nu vor reuşi să se încadreze în termenii din contract”

Deşi Consiliul judeţean a decontat contravaloarea lucrărilor la zi, cei de la Romconstruct au o manifestare ciudată; sunt rugaţi cu bani pentru a-şi onora contractul, dar ei caută motive de întârziere.
Acesta nu este singurul caz în care firma de construcţii nu respecta termenii din contract, motiv pentru care au numeroase plangeri în întrega ţară.

Vom reveni mâine asupra acestui subiect şi vă vom arăta cum o lucrare de restaurare, de interes naţional, fiind tratată fără interes, poate pune în pericol unul dintre cele mai importante monumente istorice din judeţul Giurgiu.


Publicat  :  septembrie 4, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare