Primăria Municipiului Giurgiu aduce la cunoștință locuitorilor din cartierele Negru-Vodă, Decebal și din zona Pasarelă faptul că termenul pentru demolarea garajelor existente și eliberarea terenurilor de orice sarcini este mai mic de trei săptămâni.
Atenționăm că, în cazul în care deținătorii nu se conformează termenului stabilit, Primăria Municipiului Giurgiu va proceda la demolarea garajelor, iar costurile aferente acestor lucrări vor fi recuperate de la deținătorii construcțiilor, conform prevederilor legale în vigoare.
Zonele respective sunt incluse în proiectul „Reabilitare bulevarde, străzi, alei carosabile – Zona II în municipiul Giurgiu”, finanțat prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, iar pe amplasamentele ocupate în prezent de garaje vor fi amenajate parcări de reședință, destinate utilizării unui număr mai mare de locuitori, în beneficiul comunității.
Primăria Municipiului Giurgiu solicită tuturor proprietarilor vizați, să respecte termenul stabilit și să procedeze de urgență la desființarea construcțiilor și eliberarea terenurilor, pentru evitarea unor măsuri administrative ulterioare.
Primaria Municipiului Giurgiu: 1 martie 2026 – termen limită pentru demolarea garajelor din cartierele Negru-Vodă, Decebal și zona Pasarelă
Publicat
: februarie 10, 2026

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Paște Fericit pentru toți giurgiuvenii!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Giurgiu Pe Surse, Paste FericitSărbătoarea Învierii să vă găsească alături de cei dragi, cu liniște în suflet și lumină în casă. Sperăm ca aceste zile să aducă în comunitatea noastră mai multă bunătate, speranță și gânduri bune. Fie ca Lumina Sfântă să vă călăuzească pașii și să vă umple inima de bucuria lucrurilor simple. Hristos a Înviat! Cu prețuire, […]
Read More









Post your comments