Acest program nu ar fi existat dacă PSD nu îşi asuma intrarea la guvernare, într-un moment extrem de dificil pentru România.
Ne dorim să combatem efectele cauzate de creșterea prețurilor!
Astfel, alături de soluţiile luate pentru protecția socială, acest nou set de măsuri anticipează și contracarează impactul crizei economice.
Susţinem producţia autohtonă agricolă şi industrială, iar Guvernul va acorda:
– prime de 10% din valoarea produselor agricole procesate
– finanțări de până la 400.000 euro/firmă pentru IMM-urile ale căror lanțuri de producție au fost afectate de războiul din Ucraina
Totodată, ne dorim stimularea investițiilor cu impact major în economie, dar vor fi suplimentate şi finanțările destinate investițiilor publice, în funcție de creșterea prețurilor la materialele de construcții.
În programul “Sprijin pentru România” sunt cuprinse şi măsurile ce prevăd acordarea de:
– VOUCHERE de 50 euro/2 luni pentru alimente de bază pentru familiile/persoanele cu venituri reduse
– vouchere de 30 euro/lunar pentru elevii cu BURSE sociale.
De asemenea, este prevăzută:
– creșterea voluntară cu 200 de lei a SALARIULUI MINIM
– creșterea cu 50% a TICHETELOR DE MASĂ şi dublarea normei de hrană în SPITALE,
În plus:
Se majorează cu peste 40% ALOCAŢIA lunară de plasament a copiilor, inclusiv a celor cu dizabilități.
Crește alocația zilnică de hrană;
Cresc cu 58% sumele pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite necesare copiilor din centre de plasament.
Totalul acestui pachet ” Sprijin pentru România” este de 17,3 miliarde de lei, din care jumătate reprezintă finanțare asigurată din fonduri europene.
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Programul „Sprijin pentru România” – un pachet de măsuri social – economice marca PSD – a fost APROBAT în Coaliţie!
Publicat
: aprilie 11, 2022

Citește și …
-
-
Pe cine susţin primarii giurgiuveni în turul doi al alegerilor prezidenţiale?!
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
Unii primari muncesc pentru cetățeni, alții pentru buzunarul propriu!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Unii primari muncesc pentru cetățeni, alții pentru buzunarul propriu!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
Finalizarea lucrărilor de asfaltare în comuna Băneasa
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
Pe cine susţin primarii giurgiuveni în turul doi al alegerilor prezidenţiale?!
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
Unii primari muncesc pentru cetățeni, alții pentru buzunarul propriu!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Președintele USR Giurgiu, Ciprian Alexandru, atrage atenția asupra unor posibile tentative de acces în secțiile de votare contrar prevederilor legale
Posted in: Actualitate, Politica Tags: alegeri presedinte, Ciprian Alexandru, presedinte USR GiurgiuAvând în vedere importanța majoră a alegerilor de mâine și informațiile pe care le-am primit, care sper să fie nefondate, menționez următoarele: Observatorii din secții trebuie să fie acreditați de către AEP și să nu aibă apartenență politică, conform articolului 2 din HAEP nr. 8 pentru anul 2025. Astfel, membrii partidelor nu au dreptul să […]
Read More
Post your comments