Tradiția oferirii de daruri în preajma sărbătorilor de iarna copiilor din comuna Letca Nouă a fost respectată și în acest an.
Joi, 19 decembrie, toţi preşcolarii şi şcolarii din localitate au primit cadouri oferite de Primăria comunei şi Consiliul Local.
Moş Crăciun şi primarul Marian Negru au împărţit celor mici peste 600 de pungi încărcate cu tot felul de delicii, drept răsplată pentru că au fost cuminţi şi au avut rezultate bune la învăţătură.
Copiii au oferit în schimbul cadourilor scurte momente artistice, interpretând cântece și poezii specifice sărbătorilor de iarnă.
Şi în acest an copiii şi cadrele didactice au demonstrat că au pregătit serbarea de sfârşit de an cu pasiune și seriozitate.
Potrivit primarului comunei, Marian Negru, toţi copiii au meritat pe deplin dulciurile oferite de Moş Crãciun:
” Pentru noi, cei din conducerea Primăriei, este o mare bucurie când reuşim să aducem zâmbetul pe faţa copiilor noştri.Au meritat pe deplin aceste cadouri, iar noi suntem mulţumiţi că am reuşit şi în acest an să oferim o mică bucurie acestor copii minunaţi pe care- i avem în comună.
Vreau să urez cu acest prilej tuturor locuitorilor din comuna Letca Nouă sărbători cu sănătate şi linişte, să se bucurie alături de familie de magia sărbătorilor de iarnă. Crăciun Fericit! „, ne-a declarat Marian Negru, primarul comunei Letca Nouă.
Moş Crăciun a ajuns deja în comuna Letca Nouă
Publicat
: decembrie 19, 2019

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Silviu Dumitrescu confirmă demisia din funcția de administrator public al județului Giurgiu: „Principala cauză pentru care am decis să pun o pauză activității mele în cadrul Consiliului Județean o reprezintă oboseala cronică acumulată într-un an intens profesional „
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
Eleganța fără efort: soluții moderne pentru haine impecabile
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
-
Economisești acum, te relaxezi la vară fără griji: Depozitul PLUS pe 7 luni cu dobânzi speciale de la Exim Banca Românească
Posted in: Actualitate, Top Tags: depozite, Exim Banca Românească, Pachetul Dinamic, Pachetul Exim Clasic, Pachetul Exim Premium, Pachetul Exim Select, Pachetul Pensia ActivăExim Banca Românească continuă campania de economisire în cadrul căreia bonifică cu dobânzi atractive, peste media pieței, depozitele noi în lei și euro, pe 7 luni: dobânzi de până la 7,20% pe an la lei și de 2,50% pe an la euro. Oferta este disponibilă atât pentru Depozitul PLUS în lei, cât și pentru Depozitul […]
Read More-
-
-
Silviu Dumitrescu confirmă demisia din funcția de administrator public al județului Giurgiu: „Principala cauză pentru care am decis să pun o pauză activității mele în cadrul Consiliului Județean o reprezintă oboseala cronică acumulată într-un an intens profesional „
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: demisie administrator public, giurgiu, silviu dumitrescu






Post your comments