Mese de naşteri noi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu

spital 1

Două mese de naşteri noi, multifuncţionale, au intrat de curând în dotarea Secţiei de Obstetrică – Ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu. Aparatura  provine de la Ministerul Sănătăţii, achiziţiile fiind făcute în cadrul proiectului privind „Reforma Sectorului Sanitar, faza a II-a, componenta 1 – Asistență medicală maternală și neonatală”, finanțat prin acordul semnat între Guvernul României și Banca Europeană pentru Investiții şi Dezvoltare.

masa nasteri sp. GiurgiuAstfel, prin noile dotări din sălile de nașteri, secţia de obstetrică – ginecologie își îmbunătățește condițiile oferite pacientelor și nou-născuților:dr.Vascan

” Aceste mese multifuncţionale sunt moderne, la nivel european. Acestea permit multiple reglaje. Printre multe facilităţi, pot suporta o greutate a pacientelor de 250 kg şi pot fi transformate în paturi. Asta va presupune că mama nu va mai fi plimbată din salon în sala de naşteri, ci, în momentul în care începe travaliul, va fi dusă în unitatea de naştere şi va rămâne până după ce va naşte pe acelaşi pat. „, ne-a prezentat medicul Iosif Constantin Vascan, şeful Secţiei de Obstetrică – Ginecologie, facilităţile pe care le oferă noua aparatură intrată în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu.Mihaela Rata” Este o aparatură medicală modernă achiziţionată de către Ministerul Sănătăţii şi repartizată pentru mai multe unităţi medicale din ţară, printre care şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu. Mulţumim conduceri Ministerul Sănătăţii pentru sprijinul permanent pe care l-am primit pentru îmbunătăţirea actului medical în unitatea noastră”, ne-a declarat Mihaela Raţă, managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu


Publicat  :  august 29, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare