De mai bine de 2 luni, premierul ține BLOCATĂ ordonanța de urgență – inițiată de ministrul PSD al Sănătății- care prevede scutirea mai multor categorii de pacienți de la plata primei zile de concediu medical.
Nu vorbim despre niciun privilegiu, ci despre oameni bolnavi care muncesc și care sunt obligați să-și ia concediu medical ca să poată trăi. Și pentru asta… sunt taxați: bolnavii oncologici, diabeticii, pacienții cu boli neurologice sau cardiovasculare, mamele şi copiii bolnavi. Sumele pe care statul le „câștigă” de la acești pacienți sunt ridicol de mici. Dar pentru ei, pierderea este uriașă: între unu și două salarii. Adică bani luați direct din viața unor oameni care deja duc o luptă grea cu boala.
Motivul invocat de Bolojan? Combaterea concediilor medicale fictive. Realitatea? Sunt loviți exact cei care au cea mai mare nevoie de protecție!
În timp ce această măsură stă blocată într-un sertar, PSD încearcă să repare nedreptatea, în Parlament. Proiectul este deja aprobat în comisiile de Sănătate ale celor două camere și urmează votul final.
Dar întrebarea rămâne: cât de jos trebuie să ajungem ca stat, încât să luăm bani de la oameni bolnavi pentru a „face economie”?
Repet, asta nu este reformă, ăsta este cinism, domnule Bolojan!
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Bolojan nu face nicio reformă, Bolojan umileşte românii!
Publicat
: aprilie 8, 2026
Related Articles
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: REALITATEA este că, dacă PSD nu ar fi fost la guvernare, măsurile sociale adoptate ieri pur și simplu NU ar fi existat
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Blocaj, tergiversare, revoltă. Acelaşi responsabil: premierul Bolojan care îşi bate joc de comunităţile din toată ţara!

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Măsuri pentru fluidizarea traficului la frontiera Giurgiu-Ruse pe perioada Sărbătorilor Pascale
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: giurgiu, institutia prefectului, prefect Ion Ghimpeţeanu, trafic podul PrietenieiInstituția Prefectului Județului Giurgiu, prin vocea prefectului Ion Ghimpețeanu, informează cetățenii și transportatorii cu privire la starea traficului pe Podul Prieteniei, în contextul începerii minivacanței de Paște. „ Dragi giurgiuveni, stimați călători, Suntem conștienți de importanța strategică a punctului de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, mai ales în aceste zile de sărbătoare când traficul înregistrează valori […]
Read More









Post your comments