Magazinul ” La Doi Paşi „, situat pe DN6 Bucureşti – Alexandria, la intrarea în Gorneni, franciza a cunoscutului lanţ de supermarketuri cu acelaşi nume, a fost în perioada Naşterii Domnului punctul de atracţie pentru grupurile de colindători din zonă.
Gazdele, familia Ştefania Gabriela Păunescu şi Constantin Adrian Păunescu, au deschis larg uşile magazinului întâmpinând colindătorii cu un minunat program de colinde şi cadouri de sărbători:
” Ştiţi cum spune vorba românească, din puţinul pe care-l ai, trebuie să împarţi şi cu alţii.
Am considerat că sărbătoarea Naşterii Domnului este cel mai bun moment să oferim puţină bucurie pentru copiii din Gorneni.
În acelaşi timp, păstrarea acestui minunat obicei al Colindatului trebuie dus mai departe de noi toţi”, ne-a mărturisit Ştefania Păunescu.
Spectacolul de colinde a fost susţinut de către un cor de copii din Gorneni, însoţiţi de cadre didactice şi preoţii din localitate. Cadourile au fost generoase şi au ajuns la toţi cei prezenţi.
Magazinul ” La Doi Paşi ” din Gorneni sprijină tradiţiile şi obiceiurile româneşti
Publicat
: decembrie 29, 2021

Citește și …
-
-
Pe cine susţin primarii giurgiuveni în turul doi al alegerilor prezidenţiale?!
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
Unii primari muncesc pentru cetățeni, alții pentru buzunarul propriu!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Unii primari muncesc pentru cetățeni, alții pentru buzunarul propriu!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
Finalizarea lucrărilor de asfaltare în comuna Băneasa
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
Pe cine susţin primarii giurgiuveni în turul doi al alegerilor prezidenţiale?!
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Comments: 0 -
-
Unii primari muncesc pentru cetățeni, alții pentru buzunarul propriu!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Președintele USR Giurgiu, Ciprian Alexandru, atrage atenția asupra unor posibile tentative de acces în secțiile de votare contrar prevederilor legale
Posted in: Actualitate, Politica Tags: alegeri presedinte, Ciprian Alexandru, presedinte USR GiurgiuAvând în vedere importanța majoră a alegerilor de mâine și informațiile pe care le-am primit, care sper să fie nefondate, menționez următoarele: Observatorii din secții trebuie să fie acreditați de către AEP și să nu aibă apartenență politică, conform articolului 2 din HAEP nr. 8 pentru anul 2025. Astfel, membrii partidelor nu au dreptul să […]
Read More
Post your comments