A fost un weekend canicular pentru giurgiuveni, nu doar la propriu, ci și la figurat.
Adresa ANAF din 1 august, prin care se soma Primăria Giurgiu să comunice, în termen de 5 zile, bunurile imobile (terenuri și clădiri) ce pot fi valorificate pentru a acoperi 150% din valoarea creanțelor bugetare – în total 26.880.000 lei – a fost dezbătută intens în tot orașul. Bineînțeles, alături de creșterea prețurilor.
Era așteptată ședința Consiliului Local Giurgiu, luni, la ora 12, în care ar fi fost firesc să se ofere explicații privind aceste datorii și, eventual, soluții.
Nu mai vorbim de faptul că, în această ședință, trebuia stabilită lista bunurilor care vor fi puse sub sechestru. Acestea aparțin municipiului Giurgiu, nu primarului Adrian Anghelescu.
Deziluzie totală.
Unii consilieri, reveniți din vacanță, alții cu gândul la plecare, unii epuizați de postările de pe Facebook, majoritatea preocupați doar de interesele personale sau de afacerile pe care le au cu primăria, toți au uitat, brusc, de problema gravă care afectează orașul Giurgiu.
Pe consilierii locali de la PNL îi putem înțelege, este primarul lor. Dar, pe cei de la PSD și AUR, NU. Fără curaj, fără un minim de curiozitate, aproape complet lipsiți de interes față de soarta orașului.
Singurul care a întrebat ceva a fost consilierul local Ionuț Cioacă. A primit un răspuns pe o cu totul altă temă, de la directorul economic al primăriei, care, în ceea ce privește problema de fond, a pasat responsabilitatea unei cucoane de la Direcția de Proiecte Europene.
De parcă directorul economic al Primăriei nu ar trebui să știe clar de unde provin aceste datorii?!
Creșterea prețurilor la materiale de construcții, faptul că statul nu a decontat ceea ce trebuia, toate astea au fost servite ca „vrăjeală”, fără documente și fără argumente legale.
Singurul adevăr scăpat printre rânduri a fost că Primăria Giurgiu nu și-a acoperit partea de cofinanțare la unele proiecte, pentru că NU SUNT BANI!
Era evident pentru toată lumea că executivul Primăriei nu știe exact de unde provine această datorie către bugetul de stat. Nu însă și pentru consilierii locali, care păreau că au înțeles.
„Luptătorul” AUR, Bogdan Bratu (Beche), nu știa cum să-și ascundă capul între umeri, nu a scos un cuvânt în toată ședința. Ceilalți consilieri abia se abțineau să nu se ascundă sub masă.
Singurul bărbat adevărat din toată sala a fost consilierul PSD Eduard Ingeaua, care a cerut explicații clare despre aceste datorii. A fost luat peste picior, în stilul superior binecunoscut, care ascunde, prin multe vorbe, faptul că nu înțelege nimic din ceea ce înseamnă administrație locală, de către primarul Adrian Anghelescu.
Tocmai când primarul Adrian Anghelescu începea să bată câmpii cu BOR și ROBOR, s-a trezit din somn consilierul PSD, Dragoș Ionescu, care avea o problemă personală: mașinile care ocupă stațiile de transport urban. Țara arde și Dragoș…
În final, ședința Consiliului Local s-a transformat într-o formă de terapie de grup, cu apeluri la dragoste, armonie și înțelegere, de parcă nu decideau soarta orașului, ci participau la o sesiune de dezvoltare personală cu Răzvan Vasile. Ruşinos!
Din nefericire, avem o administrație locală și un consiliu local cu de oameni pregătiți, care distrug în fiecare zi acest oraș.
Vorba primarului Anghelescu:
„ Timp de 5 mandate, ne vom afla în aceeași situație.” A zis !
Giurgiu Sub Sechestru: Cel mai RUŞINOS Consiliul Local din istoria oraşului ! Un singur bărbat adevărat, Eduard Ingeaua, în rest, purtători ilegal de pantaloni !
Publicat
: august 4, 2025
Post your comments