Andronic, candidatul PMP la Giurgiu a avut o reacţie dură pe contul său de FB:
„Ministrul Justiţiei Raluca Prună greşeşte grav şi de neiertat atunci când se pronunţă public împotriva unei iniţiative LEGALE susţinute prin semnătura a peste 3000 000 români, care au cerut ca în Constituţia României să fie definită familia ca ” uniunea dintre un bărbat şi o femeie “ în deplină şi firească consonanţă cu realitatea biologică şi credinţă creştină.
În democraţie, regulă esenţială este că majoritatea decide! Altfel, ar fi dictatură!
Atitudinea tehnocraţilor conduşi de Dacian Cioloş va încuraja o campanie de tipul : Creştin ortodox contra restul României, făcându-ne să arătăm ca un popor intolerant. Vom vedea iar declaraţii anti-Soroş care conduce România, în locul unei dezbateri de idei! Nemaivorbind de faptul că şi relaţiile incestuoase pot fi legiferate pe aceeaşi logică!
Atitudinea ministrului Justitiei de negare a voinţei majorităţii poate fi considerata în egală măsură o sfidare, dar şi o expresie a dictaturii minorităţii. Vorbeşte de intoleranţă când ea înseşi o practică şi o exersează! Nu este admisibil ca un ministru al Justiţiei să ignore voinţa şi semnătura a milioane de concetăţeni, să nu ţină cont de realitate, de bun simt şi mai ales de credinţa semenilor săi.
Susţin familia, sunt creştin şi voi pleda ca în Constituţia României să se regăsească definiţia familiei asa cum o doreşte imensa majoritate a poporului român creştin, ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie.
În egală măsură susţin fără rezerve drepturile şi libertăţile oricăror minorităţi, inclusiv cele sexuale. E treaba fiecăruia ce face în intimitatea proprie. Faptul că în Constituţia Ţării se va regăsi definiţia familiei aşa cum este natural şi firesc, nu aduce nicio atingere, de niciun fel, vreuneia dintre libertăţile de care acum se bucură persoanele din comunităţile LGBT.
Cred că tărie de nezdruncinat aceste lucruri şi pentru orice om de bun simţ ar trebui să fie evident că viitorul unei familii, unei comunităţi, unei ţări este garantat de/şi prin copiii săi! Copii care biologic şi raţional vorbind NU SE POT CONCEPE decât DE UN BĂRBAT şi O FEMEIE. Iar familia astfel definită, inclusiv religios dar şi legal, este şi va rămâne chintesenţa civilizatiei umane!”
Andronic: „Intoleranţa ministrului Justiţiei atinge trei milioane de români, nu o minoritate!”
Publicat
: noiembrie 27, 2016
Related Articles
-
-
Exclusiv: Satele din Giurgiu sunt ” terorizate” de câinii fără stăpâni. Adăposturile pentru animale, o afacere bănoasă
-
PRIMA REUNIUNE A PROIECTULUI DE TINERET ERASMUS+ ”DANCE ACTIVELY N’ CELEBRATE EUROPE – D.A.N.C.E.”, IMPLEMENTAT DE ASOCIAȚIA CULTURALĂ PENTRU COPII ȘI TINERET ”MILLENIUM ART”, GIURGIU

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
IPJ Giurgiu:Fals polițist, reținut după ce ar fi cerut un miel gratis
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Mesajul prefectului judeţului Giurgiu, Ion Ghimpeţeanu, cu ocazia Sărbătorilor Pascale
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Ion Ghimpeteanu, prefect giurgiuCu ocazia Sărbătorilor Pascale, vă transmit cele mai calde urări de sănătate, pace sufletească și împliniri alături de cei dragi. Fie ca lumina Sfintelor Paști să ne aducă tuturor speranță, încredere și puterea de a privi cu optimism spre viitor. Paște fericit! Ion GHIMPEȚEANU, Prefectul Județului Giurgiu
Read More-
Proiectul „Edu-Fun prin Arta”, desfasurat de Asociatia Happiness of Colors în colaborare cu Scoala Profesionala Clejani: Expozitie si spectacol pentru copiii din Clejani
Posted in: Actualitate, Administratie, Social Tags: Asociatia Happiness of Colors, primar florin nidelea, scoala profesionala Clejani -
-
Post your comments