În urmă cu doar câteva minute, judecătorii de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dat primele sentinţe la propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pentru cele 22 de persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de persoane, spălare a banilor, acces ilegal la un sistem informatic și favorizarea făptuitorului.
Pe surse, am aflat că acestea au fost împărţite în două loturi, acum se judecă primul lot. Din cei zece inculpaţi, 8 au fost arestaţi preventiv şi 2 vor fi judecaţi sub control judiciar.
Patronul restaurantului din parcul Alei a fost arestat preventiv, iar medicul stomatolog estetician are mandat de arest la domiciliu.
Poliţistul, care este giurgiuvean, dar lucrează la o secţie de poliţie din Bucureşti, a fost pus sub control judiciar.
Update: Au fost date pronunţările şi pentru lotul doi:
3 mandate de arestare, un mandat de arest la domiciliu, restul inculpaţilor vor fi judecaţi sub control judiciar.
Exclusiv: Primele sentinţe ale Tribunalului Bucureşti pentru cele 22 de persoane reţinute ieri: 8 inculpaţi au primit mandate de arestare şi 2 vor fi judecaţi sub control judiciar
Publicat
: octombrie 3, 2025

Citește și …
-
-
-
-
-
-
ANUNȚ CONCURS
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND TRAFICUL DE DROGURI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Taxa specială de salubrizare din Giurgiu, menținută de instanță
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
Diplomă de apreciere acordată ” Centrului de Îngrijire și Asistență Romantic Club” pentru promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități
Posted in: Actualitate, Social Tags: "Centrul de Îngrijire și Asistență Romantic Club", mihailesti„Centrul de Îngrijire și Asistență Romantic Club” din orașul Mihăilești, satul Popești, a fost răsplătit cu o diplomă de apreciere pentru bune practici în domeniul respectării și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități. Diploma a fost acordată de către Consiliul de Monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități și de Comisia pentru Drepturile Omului, […]
Read More








Post your comments