Proiectul de lege ce vizează prelungirea termenului în care se poate face plata rovinietei – proiect printre ai cărui inițiatori mă număr – a fost adoptat astăzi, cu unanimitate de voturi, în plenul Camerei Deputaților.
Proiectul a fost gândit în sprijinul șoferilor care, din neatenție sau grabă, au folosit drumurile naționale fără să plătească taxa de drum și s-au trezit cu amenda acasă, fiind sancționați automat.
Pentru că modificarea legislativă adoptată astăzi intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026, vom demara o serie de discuții cu reprezentanții Ministerului Transporturilor pentru a găsi o soluție pentru anul 2025.
Camera Deputaților este for decizional în acest caz, astfel că acum legea este înaintată președintelui României pentru promulgare.
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Camera Deputaților a adoptat proiectul prin care șoferii pot achita rovinieta în termen de 24 de ore de la folosirea rețelei de drumuri naționale!
Publicat
: octombrie 8, 2024

Citește și …
-
-
-
-
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
Investiții majore pentru infrastructura comunei Izvoarele
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Comuna Izvoarele, investitii apa si canalizareComuna Izvoarele se numără printre localitățile care beneficiază direct de pe urma contractului de finanțare semnat astăzi, 28 februarie, la Giurgiu, în cadrul „ Proiectului regional de dezvoltare a sistemelor de apă și canalizare în județul Giurgiu”. Această inițiativă marchează un pas decisiv pentru modernizarea utilităților publice , vizând extinderea rețelei de canalizare pe o […]
Read More









Post your comments